Fotbal international Cristiano Ronaldo e mândru că Portugalia organizează CM2030: Un vis devenit realitate

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Cristiano Ronaldo este de părere că organizarea CM2030 de către Portugalia, în colaborare cu Spania şi Maroc, este un vis devenit realitate. 



Starul portughez Cristiano Ronaldo a salutat decizia Congresului FIFA de a atribui Cupa Mondială de fotbal din 2030 candidaturii comune pe care ţara sa a depus-o împreună cu Spania şi Maroc, afirmând că este "un vis devenit realitate", informează EFE.

Cu o fotografie în care apare purtând tricoul cu numărul 7 al selecţionatei Portugaliei, însoţită de cuvintele "Cea mai specială Cupă Mondială din toate timpurile', Ronaldo a ţinut să sărbătorească acest moment istoric pentru ţara sa, care va găzdui în premieră cea mai importantă competiţie fotbalistică a planetei.

"Ne umple de mândrie. Împreună!, conchide Ronaldo pe profilurile sale de pe reţelele de socializare.

Portugalia şi Marocul vor găzdui pentru prima dată o Cupă Mondială de fotbal, în timp ce Spania a organizat anterior ediţia din 1982, scrie Agerpres.

Ce stadioane vor fi utilizate

Deși aceste informații nu au fost confirmate încă, BBC scrie că raportul oficial de evaluare a candidaturii cuprinde 20 de stadioane, împărțite între cei trei co-gazde.

Spania are șanse să găzduiască cele mai multe meciuri, având 11 stadioane propuse. Printre acestea se numără modernizatul „Cam Nou” din Barcelona – cel mai mare stadion de fotbal din Europa (în jur de 105.000 de locuri)– și Santiago Bernabeu al lui Real Madrid.

Portugalia va utiliza trei stadioane: Estadio Jose Alvalade, Estadio da Luz și Estadio do Dragao, acasă la Sporting CP, Benfica și Porto, pe când Maroc a propus șase stadioane.

Președintele Federației Regale de Fotbal din Maroc (FRMF) a anunțat anul trecut că vor fi utilizate cinci stadioane existente, precum și un stadion nou în orașul Casablanca.

Aceasta va fi prima dată când se vor disputa meciuri dintr-o cupă mondială în Africa de Nord.

Primele trei meciuri ale turneului vor avea loc în Uruguay, Argentina și Paraguay. Acest lucru se datorează faptului că FIFA sărbătorește 100 de ani de la prima Cupă Mondială.

Această competiție a fost organizată în Uruguay și câștigată de echipa gazdă, cu Argentina în rolul de finalista învinsă. Paraguay este, de asemenea, locul în care se regăsește confederația sud-americană de fotbal – Conmebol, cea mai veche federație continentală de fotbal din lume și singura care exista la Cupa Mondială din 1930.

FIFA a transmis că programul meciurilor va fi adaptat pentru a oferi echipelor care joacă în partidele de centenar din America de Sud zile suplimentare pentru a călători, odihnă și pregătire.

Turneul va începe pe 8 iunie, iar finala va avea loc pe 21 iulie 2030.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel