Superliga Romaniei Cristiano Bergodi a prefaţat meciul Rapidului cu Petrolul. "Nu trecem printr-o perioadă bună"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Rapid Bucureşti întâlneşte Petrolul Ploieşti în deplasare vineri şi caută prima victorie după cinci meciuri. 



Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Cristiano Bergodi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte o victorie în derby-ul cu Petrolul Ploieşti pentru ca formaţia să depăşească perioada mai puţin bună pe care o traversează.

"E un derby, ne dorim să-l câştigăm pentru că nu trecem printr-o perioadă bună. E o rivalitate mare între Rapid şi Petrolul, dar importante sunt cele trei puncte pentru a ne apropia din nou de locurile fruntaşe. Venim după o înfrângere dureroasă acasă, însă se pare că moralul băieţilor a revenit. Am vorbit şi eu cu ei, au vorbit şi cei din conducere... în fotbal se poate schimba totul de la un moment la altul. Noi am muncit la fel ca în cele trei luni în care nu am pierdut, însă se pare că echipa a pierdut puţin din turaţie pentru că au intervenit problemele cu accidentările. Sunt foarte multe meciuri de când ne lipsesc jucători şi nu e uşor. Şi aşa am pierdut puţin din încredere. Acum e un moment mai greu, dar trebuie să mergem înainte", a afirmat el.

Bergodi susţine că are susţinerea conducerii şi a subliniat că nu i s-a impus câştigarea unui anumit număr de puncte în ultimele meciuri din acest an pentru a nu fi demis.

"Continuitatea cu mine? Ce pot să spun... mi-a plăcut ce a zis Mandorlini: 'Dacă mă lasă să fiu antrenor, sunt antrenor. Dacă nu, la revedere'. Ce putem face? Eu sunt antrenorul Rapidului şi am venit aici cu inima deschisă. Am avut o discuţie cu cei din conducere şi am tot sprijinul din partea lor. Sigur că trebuie şi să obţin rezultate, pentru că pe noi, antrenorii, rezultatele ne ţin întotdeauna. În fotbal nu se ştie niciodată. Dar am simţit încredere din partea lor, iar eu în continuare o să îmi fac treaba aici. Şi fără nicio presiune, pentru că sunt trist şi dezamăgit, la fel ca jucătorii, dar nu pentru că îmi pot pierde locul de muncă la Rapid. Nu mi-au zis direct că trebuie să fac un număr de puncte în aceste două meciuri. Eu ştiu că trebuie să facem cât mai multe. Putem face şi şase puncte, de ce nu?", a adăugat Cristiano Bergodi.

Conducerea FC Rapid se află în negocieri pentru transferul câtorva jucători, a anunţat tehnicianul, fără a dezvălui numele acestora.

"Când am discutat cu domnul Şucu şi ceilalţi din conducere am spus ce avem nevoie. Şi înţeleg că sunt în discuţii cu anumiţi jucători, e normal. Alhassan (n.r. - Baba Alhassan de la FC Hermannstadt) s-a dus la FCSB şi e bine pentru el. Şi e bine şi pentru FCSB, probabil, nu ştiu, vom vedea. Însă noi avem alţi jucători cu care sunt discuţii pentru a întări lotul în iarnă. Nu este Baba Alhassan singurul jucător... cu tot respectul pentru el. Sunt şi alţii pentru a ne întări. (Daniel) Paraschiv e un jucător bun, a avut un sezon bun anul trecut, acum s-a remarcat mai puţin. Dar eu nu vorbesc de el dacă vine... conducerea ştie ce caracteristici trebuie să aibă jucătorii pe care să îi luăm. Nu e problema mea. Domnul Şucu vrea neapărat să întărească echipa şi vrea să facă un efort din punct de vedere financiar pentru asta. S-a scris de şase achiziţii, dar unde şase achiziţii? Nu, într-o asemenea perioadă se fac 2-3 transferuri pentru a întări o echipă. Dar şase sunt prea mulţi", a precizat Bergodi, citat de Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei





pixel