Cristian Tănase, fostul jucător al celor de la FCSB, a fost filmat pe holul unei clădiri în timp ce sângera. La câteva ore distanţă după ce a apărut clipul, fostul fotbalist a oferit şi primele explicaţii.
„Ce să se întâmple? Nimic! Am ajuns acasă, eram beat, ăsta e adevărul, care e problema? Am sunat-o pe soție, nu mi-a răspuns, așa că m-am pus jos, până să-mi deschidă ea ușa. Am omorât pe cineva? Ce-am făcut?
Am avut niște dinți ce trebuiau puși ca lumea, unul n-a fost bine prins, de aceea am rămas fără el. Zici că am cancer, Doamne ferește! Nu s-a întâmplat să se facă gaură în cer.
Atât a fost, am fost la un șprit, m-am îmbătat, se mai întâmplă asta bărbaților, soția știa că o să ajung târziu, că o sunasem... Acum, parcă zici că trebuie să mă scuz în fața tuturor, să mor eu!
Așteptam să răspundă, când a venit portarul de la bloc. Teoretic și practic, mă știam cu el, dar el a venit să mă filmeze. Am greșit cu ceva că m-am pus jos, beat, să aștept să-mi răspundă soția? S-a creat o discuție total aiurea, vezi Doamne, ce-am făcut...
Mare lucru, m-am îmbătat, am venit acasă și nu mi-a răspuns nevasta, iar eu m-am pus jos să aștept până deschide ușa. OK, mi-a căzut un dinte. Cine naiba să mă bată?! A înnebunit lumea.
M-au sunat prietenii, Bogdan Stancu, de exemplu: «Cine te-a bătut, frate, ți-a dat dinții jos?!». Cine să mă bată, mă? «N-ai văzut filmarea?!»”. Abia atunci am văzut că sunt pe toate site-urile.
Acum, voi vă faceți treaba, faceți ce vreți, dar eu vă prezint situația așa cum este”, a reacționat Cristi Tănase pentru GSP.
În decembrie 2023, Cristi Tănase a fost oprit în trafic, iar rezultatele alcooltestului şi drugtestului au fost pozitive.
"M-am dus la analizele de sânge, aștept rezultatele. Nu am înjurat pe nimeni, n-am încercat... Eu doar le-am zis polițiștilor: 'Băi, mergem la sânge și vedem ce s-a întâmplat, apoi decideți!'.
Și cu acest subiect m-ați făcut în toate felurile fără să știți dacă e sau nu e! Mi-au zis mai mulți amici să dau în judecată... Dar... Rezolv ceva?! Nu vreau să ajung la asta. După ce vor ieși analizele, voi vedea ce se întâmplă.
Rezultatele de sânge? Cică dacă nu plătești tu, s-ar putea să dureze câteva luni bune. Păi, m-am dus, am vrut să plătesc... Am zis că plătesc 15-20 de milioane. Și mi s-a răspuns că nu se poate plăti, că trebuie să aștepți... Nu mai pricep nimic”, a mai declarat fostul fotbalist.