Superliga Romaniei Cristi Săpunaru, noi declarații despre relația cu antrenorul nord-irlandez: „Am vorbit de multe ori cu Lennon. Se pare că nu a ajutat cu nimic”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Cristian Săpunaru nu a avut o relație prea bună cu fostul antrenor giuleștean, nord-irlandezul Neil Lennon luând decizia de a-l păstra pe banca de rezervă pe căpitanul Rapidului.



Jucătorul în vârstă de 40 de ani a debutat în noul sezon al Superligii în calitate de titular abia la revenirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică. Nord-irlandezul Neil Lennon, care a reușit să conducă echipa giuleșteană doar pentru șase etape, nu l-a văzut pe Săpunaru ca fiind potrivit pentru primul 11.

Săpunaru: „Am încercat să-l ajut cu ce am putut, cum au făcut și ceilalți jucători”

„N-o să stau să detaliez nimic. Nu a mers. Explicația a fost dată de rezultate. Și jucătorii și-au dorit, și el și-a dorit performanță. Dar nu a fost ce trebuie. Nu știu dacă n-a fost potrivit el pentru club, nu ne-a ieșit, ăsta e principalul lucru. Iar după, când n-ai rezultate, cade capul antrenorului.

Nu dau vina pe el pentru rezultatele care au fost, toți am avut vină. Când nu ai rezultate, jocul scade, jucătorii se gândesc de ce nu le iese. Se ajunge să nu mai joci fotbal, să joci doar la rezultat, cât de urât poți, doar ca să îți intri în formă. Dacă aveam vreo victorie, poate se schimba și jocul, dar nu s-a întâmplat.

Am vorbit de multe ori cu Lennon. Se pare că nu a ajutat cu nimic. Am avut o relație normală, de jucător-antrenor. Am încercat să-l ajut cu ce am putut, cum au făcut și ceilalți jucători”, a declarat Săpunaru, pentru digisport.ro.

 

Șumudică e „fratele mai mare” a lui Săpunaru

Antrenorul Marius Șumudică a revenit la conducerea echipei FC Rapid, reușind să obțină prima victorie din actualul sezon al clubului de fotbal. În echipa de start a primului meci disputat în Superliga de către Șumudică s-a aflat și Cristi Săpunaru, cei doi având o relație specială.

„M-a durut piciorul. Mă simt bine, îmi doresc să joc. Fotbalul e viața mea. Am stat pe bancă la început, după care m-am accidentat mai rău și a vrut să mă folosească, nu am putut, am avut dureri.

Apoi am făcut tratamentul și acum am spus că joc cât pot și am rezistat până în minutul 55. Mă bucur pentru el (n.r.- pentru Șumudică), a venit acasă, ăsta e cadoul nostru pentru el. Rapid nu e de locul 12-13. E frustrant că nu am câștigat până acum.

Nu dau vina pe nimeni, e vina comună, a jucătorilor și a antrenorului. A schimbat mentalitatea (n.r.- Șumudică), știe să schimbe o echipă din mers, îl cunosc. Nu am lucrat nimic tactic, nu a fost timp. E fratele meu mai mare, mă știu cu el de peste 20 de ani, aș face orice pentru el, pentru Rapid.

E visul meu să-mi închei cariera la Rapid. Trebuie să ne facem treaba, cu Șumi avem șanse mult mai mari să ne atingem obiectivul. Nu vreau să spun că nu aveam și cu Neil Lennon, dar nu ne-a ieșit”, a spus Săpunaru, după meciul câștigat cu 2-1 în fața celor de la Poli Iași.

Rezultatele Rapidului, în primele șapte etape

UTA Arad - Rapid, scor 1-1

Rapid - CFR Cluj, scor 2-2

Petrolul Ploiești - Rapid, scor 1-0

Rapid - Sepsi OSK, scor 2-2

Gloria Buzău - Rapid, scor 1-1

Rapid - Dinamo, scor 1-1

Poli Iași - Rapid, scor 1-2

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel