Săptămâna trecută, FRF a anunţat că naţionala feminină de fotbal va fi antrenată de Massimo Pedrazzini, după ce contractul lui Cristi Dulca a fost reziliat.
Cristian Dulca a fost selecţionerul naţionalei de fotbal feminin în ultimii 3 ani şi a condus echipa în calificările pentru Campionatul Mondial. Echipa a adunat 19 puncte, însă nu a fost suficient pentru o calificare la turneul final.
"Vineri, 15 martie 2024, Comitetul Executiv al FRF a validat propunerea de numire a unui nou selecționer. Rolul va fi preluat de Massimo Pedrazzini, care până în prezent era coordonatorul loturilor naționale feminine de junioare și antrenor la lotul feminin Under 19.
În următoarea perioadă, Massimo Pedrazzini va stabili întreg staff-ul cu care va aborda preliminariile Campionatului European de fotbal feminin din 2025.
Naționala României va fi într-o grupă din Liga C alături de Bulgaria, Kazahstan și Armenia. Primul joc este programat în 5 aprilie, în Armenia. Descoperă aici sistemul de calificare la turneul final.
Federația Română de Fotbal îi mulțumește fostului selecționer, Cristian Dulca, pentru întreaga activitate și contribuție la dezvoltarea fotbalului feminin din țara noastră și îi urează mult succes în viitoarele proiecte", a anunţat FRF.
"Într-adevăr, am reziliat pe cale amiabilă. Au fost 3 ani buni, din punct de vedere sportiv am făcut 19 puncte într-o grupă grea pentru Campionatul Mondial. Am petrecut 3 ani în care am încercat, împreună cu Federaţia, să ridicăm puţin nivelul fotbalului feminin. Am luat hotărârea să dăm pagina. Îmi doresc altceva, îmi doresc să revin în fotbalul masculin, şi cam atât.
Nu neapărat că m-am săturat de fotbalul feminin, dar aşa am hotărât în această perioadă, să merg pe alt drum. Au fost 3 ani în care am avut cele mai bune condiţii, ne-au susţinut. În ideea de a dezvolta fotbalul feminin, s-au făcut schimbări la nivel de campionat naţional, schimbări în bine, care se vor vedea pe termen lung. A fost o perioadă bună, am avut un staff extraordinar, vreau să le transmit asta.
Întotdeauna sunt mulţumit de ceea ce fac, dar sunt şi câteva regrete. Când semnezi, îţi impui un obiectiv personal. Nu ştiu dacă, cu ceea ce am avut la dispoziţie, am atins potenţialul maxim. Ne-au lipsit 5 jucătoare titulare, e greu.
Nu îmi pare rău că m-am dus la fotbalul feminin, şi am zis asta tot timpul. Este, pentru mine, o experienţă interesantă, plăcută, am învăţat multe şi de la jucătoare. M-am mai perfecţionat şi eu ca antrenor. Am avut cele mai bune condiţii, a fost ok. Nu sunt supărat pe Federaţie. Trebuie să aibă răbdare cu noul antrenor, să fie un proiect pe 3-4-5 ani, în care se va face trecerea câtorva jucătoare de la U19 la naţionala mare. Dar va fi greu, pentru că e diferenţă mare între U19 şi naţionala mare", a declarat Cristi Dulca.