Handbal Crina Pintea, declaraţii în lacrimi după CM 2023 de handbal feminin. "Timpul nu mai e de partea mea. Mă doare!"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

România a ratat calificarea la turneul preolimpic, ca urmare a rezultatelor de la CM 2023 de handbal feminin, iar asta înseamnă că ţara noastră nu va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Paris de echipa naţională de handbal. 



”Am fost foarte aproape, dar în același timp foarte departe de ceea ce ne doream noi! Sunt mândră de felul cum ne-am luptat în ultimele două meciuri, cu Japonia și cu Polonia. La fel cum ne-am luptat cu Germania. Acolo dacă am fi avut puțină luciditate, astăzi eram acolo unde cred eu că ne-ar fi fost locul. Ce pot să spun? Că a mai trecut un an și că simțim foarte multă durere? Toate suntem aici pentru că iubim sportul ăsta și că punem foarte mult suflet în ceea ce facem. De la cea mai mică, până cea mai mare. Fiecare și-a dorit extrem de mult să intrăm în primele opt și să avem parte de un turneu preolimpic, să ajungem acolo unde visează fiecare sportiv. 

Eu asta mi-am dorit de când am făcut primii pași în handbal, primii pași la echipa națională. Când aveam 22 de ani am zis cumva că mai e timp. Au trecut 12 ani de atunci și se pare că timpul nu mai e de partea mea! Mă doare. 

Fetele tinere mai au o șansă, Trebuie să muncească mai mult, să lupte pentru visul lor. Să profite la maximun dacă vor avea o șansă, pentru că timpul trece și se adună apoi doar dezamăgirile", a declarat Crina Pintea pentru welovesport.ro.

Pintea a avut o contribuţie majoră la calificarea la JO 2016, dar nu a fost inclusă în lotul pentru Brazilia de selecţionerul de atunci, Tomas Ryde. În 2020, ca şi acum, România a ratat calificarea la Olimpiadă. 

Pintea spune că naţionala va suferi fără Cristina Neagu 

CITEŞTE ŞI Cristina Neagu s-a retras de la echipa naţională a României după CM 2023

Cristina Neagu a anunţat după CM 2023 că se va retrage de la echipa naţională, iar Crina Pintea spune că va veni o vreme când vom tânji după sportiva legitimată la CSM Bucureşti. 

”Faptul că ea nu a putut să fie alături de noi, a fost o pierdere foarte mare pentru echipa națională. Și vreau să spun foarte clar, să nu uităm cine este Cristina! Să nu uităm câte sacrificii a făcut ea pentru echipa națională și pentru sportul ăsta pe care-l iubește atât de mult. Eu una sunt recunoscătoare că am avut parte de anii ăștia, să fiu aproape de ea, să joc cu ea. O să ne uităm și o să tânjim după Cristina Neagu, o să ne fie foarte dor de jocul ei! Cristina cred că dacă ar fi fost aptă, lucrurile ar fi stat altfel cu ea pe teren!", a mai declarat Pintea, conform sursei citate. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Handbal





DC Media Group Audience
pixel