Volodimir Iermakov, jucător ucrainean de baschet de doar 17 ani, a murit înaintea unui meci din Germania.
Un jucător ucrainean de baschet în vârstă de doar 17 ani, Volodimir Iermakov, şi-a pierdut viaţa la Duesseldorf, după ce a fost înjunghiat sâmbătă seară, alături de un compatriot, ambii fiind jucători la echipa sub 19 ani a clubului ART Giants din oraşul german, a transmis Federaţia de baschet de la Kiev, într-un comunicat dat publicităţii, citat de EFE.
"Înaintea unui meci, tinerii baschetbalişti au fost atacaţi cu cuţite în stradă pentru motivul că sunt ucraineni", se arată în comunicatul Federaţiei, care explică că celălalt jucător atacat, Artem Kozacenko, se află la terapie intensivă.
Coechipierii celor doi minori ucraineni au petrecut noaptea la spital, dar medicii nu l-au putut salva pe Iermakov.
Federaţia a adăugat că poliţia germană investighează acest caz.
Iermakov era născut în 2006 şi a jucat pentru naţionala sub 16 ani a Ucrainei la Campionatul European din Bulgaria din 2022.
Federaţia de baschet de la Kiev a transmis condoleanţe familiei tânărului şi a demarat o colectă de fonduri pentru a o ajuta, scrie Agerpres.