Corvinul Hunedoara nu are drept de promovare nici în acest sezon, dar Florin Maxim nu renunţă la luptă. Acesta vrea să redreseze echipa, mai ales după rezultatele mai puţin bune din ultima perioadă şi anunţă că mai vrea şi jucători la echipă.
Corvinul Hunedoara va înfrunta pe teren propriu Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a V-a a Ligii II.
"Starea de spirit, în urma ultimelor meciuri, mai ales a ultimului, am putea spune că nu e bună. Dar am avut o şedinţă cu băieţii, am analizat ce am făcut mai puţin bine. Au fost nişte momente mai puţin bine tratate la FC Argeş, făcusem deja 2 greşeli mari când am luat primul gol, în minutul 4. Ei au jucat minge directă. Până să luăm golul, au mai fost 2 greşeli de acelaşi fel. Am avut nişte discuţii cu băieţii, eu cred cu tărie că vom depăşi acest moment, am mai trecut prin astfel de momente şi după meciul de la Tunari, când jocul a arătat bine dar rezultatele nu erau de partea noastră.
Cred că e o sincopă, ceva normal pentru toate echipele. Nu s-a inventat echipa care câştigă la nesfărşit. Noi am avut un parcurs foarte bun anul trecut, a fost o încărcătură fizică şi mentală pe aceşti jucători. Ei şi-au ridicat nivelul, dar e normal să fie un recul. Dar cred cu tărie că vom depăşi acest moment, începând de mâine, cu Ceahlăul.
Contează şi nu contează că au jucat în Cupă cu prelungiri. Au făcut schimbări la nivelul lotului, au început mai ezitant campionatul, dar sunt o echipă în formare, cu calitate, am văzut lucruri bune şi la ei. Dar ţinând cont de echipa noastră, care va pune în practică 100% şi ce am lucrat anul trecut, cred că vom face un meci bun. Avem primul meci acasă, de la Astana am fost doar în deplasare, nu a fost foarte confortabil", a declarat Florin Maxim pentru site-ul clubului.
"Ne-am dori încă un fundaş central, l-am identificat. Să vedem ce pretenţii are şi dacă le putem onora. E un jucător sârb, eu l-am văzut, mi-a plăcut şi sper să putem să îl aducem", a mai spus Florin Maxim.
”Corvinul merge înainte. Băieții sunt sigur că sunt motivați să demonstreze că merită să reprezinte o echipă care să se bată cu adevărat la promovare, chiar dacă, din păcate, anul ăsta, dreptul juridic nu a fost obținut. Echipelor care au depus contestație încerc să le găsesc argumente suficiente pentru a-i înțelege, dar atâta timp cât FIFA și UEFA se raportează și pun foarte mare accent pe tot ceea ce înseamnă meritul sportiv, eu, unul, dacă aș fi fost conducător la o echipă, nu aș fi acționat niciodată așa, pentru că întotdeauna meritul sportiv trebuie să primeze. Dacă ar fi avut dreptul de promovare asta nu înseamnă neapărat că ar fi și promovat Corvinul, dar e clar că ar fi fost una dintre pretendente. Așa cum, anul trecut, pot înțelege că nu a fost neapărat corect ca Buzău, de pe locul 4, să joace azi în Liga 1, iar Corvinul, de pe locul 2, să fie tot în Liga a 2-a, pentru că atunci, într-adevăr, nu se încercase lucrul ăsta și nu s-au depus documentele necesare, de data asta, din punctul meu de vedere, dacă orice echipă va termina în spatele Corvinului și va promova în Liga 1 e clar că meritul sportiv nu se respectă.
Și nu vreau să fiu răutăcios, eu sunt agent FIFA la bază, dar aș vrea să vedeți de câți bani privați beneficiază Voluntariul, și asta spune totul!”, a declarat Bogdan Apostu.