Echipa nationala Copilăria emoționantă a lui Daniel Bîrligea, debutant cu gol la echipa națională

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Atacantul în vârstă de 24 de ani a marcat primul său gol pentru formația „tricoloră” chiar în primele două minute ale meciului de debut, scor 4-1 pentru România în fața Ciprului, dar nu toți cunosc povestea copilului Daniel Bîrligea.



Cu părinții divorțați, Daniel Bîrligea s-a bazat pe sprijinul surorii sale mai mari, în timp ce mama sa muncea peste hotare, în Italia, pentru a le oferi tot ce e nevoie copiilor săi.

Povestea atacantului în vârstă de 24 de ani arată sacrificiile mamei sale, alături de pasiunea și munca depuse de jucător pentru a deveni fotbalistul de astăzi: a marcat primul gol în tricoul naționalei României în primele două minute ale meciului cu Cipru, din a șasea etapă a Ligii Națiunilor, partidă care a reprezentat și prima apariție a acestuia pentru formația „tricoloră”.

Fostul antrenor al fotbalistului legitimat la FCSB a povestit copilăria dificilă pe care a avut-o jucătorul originar din Brăila, confirmând relația extrem de strânsă între acesta și sora, respectiv mama sa.

„Avea o soră mai mare cu trei ani. Ea l-a crescut și îl aducea la antrenamente. Numai mama lor a avut grijă de ei”

„Pe Bîrligea l-am avut aproape trei ani la Luceafărul Brăila, de la 10 la 12 ani și jumătate. M-au sunat cei de la Constanța: ‘Domne, avem un băiat care s-a mutat la Brăila. S-a despărțit taică-su de maică-sa și s-a mutat acolo’. L-am căutat și l-am adus la mine la club.

Un copil chinuit! Nu avea bunici, nu avea pe nimeni. Trecea printr-o dramă, după ce părinții se despărțiseră. Era însă un copil deștept, ambițios și puternic. Era bine la nivel mental de mic. Mi l-a adus maică-sa și apoi a plecat în Italia la muncă.. Ei erau de pe la Mărașu, din Insula Mare a Brăilei.

Avea o soră mai mare cu trei ani. Ea l-a crescut și îl aducea la antrenamente. V-am spus că a fost un copil chinuit… Mama lor muncea în Italia și le plătea tot, mă suna.

Îmi aduc aminte că l-am băgat la internat chiar lângă club la Liceul Sportiv, doar sărea gardul și era în teren la antrenament. Și a răcit tare într-o iarnă. Foarte puternic. L-am internat la Spitalul Județean și mă duceam în fiecare dimineață la el.

Mă duceam la el la spital cu mâncare și dimineața și seara ca la copilul meu. Nu aveau pe absolut nimeni nici el nici sora lui. L-am ținut și pe la mama acasă câteva zile.

Eu am avut grijă de el cât a fost la Brăila, până când mama lui și-a rezolvat problemele, s-a așezat mai bine acolo și a putut să îi ia pe amândoi în Italia. Nu l-am văzut niciodată pe tatăl lui. Numai mama lor a avut grijă de ei”, a declarat cu puțină vreme în urmă Laurențiu Calu, citat de Prosport.

După meciul cu Cipru de luni seară, Daniel Bîrligea a ținut să le menționeze din nou pe cele mai importante persoane din viața sa: mama, sora și iubita.

„Le dedic golul celor trei femei din viața mea: mama, sora și iubita!”, a declarat Daniel Bîrligea.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel