Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a discutat despre activitățile desfășurate în cursul anului 2024.
Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat că anul 2024 a fost plin de intensitate pentru instituția pe care o conduce, volumul de muncă fiind în creștere odată cu mărirea numărului competițiilor pe care le organizează.
„A fost un an intens, complex, cu foarte multă muncă. Și repet, cu foarte multă muncă. Suntem o federație foarte activă, consider eu ambițioasă, avem foarte multe competiții de organizat. A crescut numărul echipelor înscrise în campionatele de juniori și tineret în ultimii doi ani cu 40%, față de 2014 numărul echipelor s-a dublat.
Noi, oamenii din federație, administrația, suntem aproape aceiași, deci lucrăm de trei ori mai mult, de patru ori mai mult, cu aceiași oameni. Bugetul nu ne permite să mărim numărul personalului care lucrează în momentul de față și a trebuit să luăm anumite decizii despre cum folosim acest buget.
Putem să mărim numărul de angajați ai Federației Române de Handbal, dar vom lua din banii de pregătire ai echipelor naționale. Am preferat să ne chinuim mai mult noi și să oferim pregătire suficientă pentru loturile naționale. Din perspectiva asta am spus că a fost un an foarte intens și vom continua pe acest drum al muncii asidue.
Spun lucrurile astea din suflet și așa consider că se întâmplă acum aici. Echipele naționale de juniori și tineret au peste 100 de zile de pregătire pe an, organizăm Trofeul Carpați la toate categoriile de vârstă, ceea ce nu s-a întâmplat până acum decât la nivel de seniori și senioare.
Gândiți-vă că sunt opt echipe naționale, avem opt turnee internaționale de organizat. Și numărul de zile de pregătire este de 100. Gândiți-vă că o zi din trei copiii sunt prezenți la echipele naționale”, a declarat Din.
În ceea ce privește problemele întâmpinate în acest an, Constantin Din a afirmat că și-ar dori ca oamenii care activează în handbal să fie mai uniți.
„Consider că dacă structurile implicate, oamenii implicați în handbal ar fi mai uniți, cu siguranță handbalul românesc ar fi mult mai sus decât este acum. Voi încerca să-i conving pe cei implicați, să le arăt că intențiile noastre sunt de progres și dacă voi reuși să coagulez toate forțele sunt convins că vor veni și rezultatele foarte bune destul de repede.
Ceea ce se întâmplă în handbal se întâmplă în toată societatea, nu cred că handbalul este un domeniu special și că aceste lucruri nu se regăsesc și în alte sporturi și în alte domenii, este un lucru firesc. Unde sunt mai uniți, au și rezultate mai bune. Din fericire, așa cum unii spuneau că suntem în lumea a treia, rezultatele au dovedit că de fapt nu suntem acolo, suntem foarte aproape de cei mai buni.
Sperăm să devenim și noi uniți, printre cei mai buni, dar suntem aproape de cei mai buni. Nu cred că sunt foarte multe domenii în care putem să ne lăudăm că suntem pe locul 11 în Europa, așa cum s-a întâmplat acum la Campionatul European”, a precizat Din, citat de Agerpres.