CFR Cluj a fost învinsă în derby-ul Clujului de către Universitatea, scor 2-3, şi a picat pe locul 4 în Superligă.
Iuliu Mureşan, fostul preşedinte al celor de la CFR Cluj, a spus cum poate redeveni echipa antrenată de Dan Petrescu o forţă, dar şi ce greşeală a făcut Neluţu Varga în vară.
”Echipa nu prea joacă bine, ia multe goluri și nu este organizată mai ales pe faza defensivă. Asta vede oricine, nu trebuie să fii specialist. Ceva este acolo, e clar. Din cauza faptului că au vândut cei mai buni jucători, echipa a slăbit.
L-au vândut pe Bîrligea la FCSB și deja are 10 goluri. A fost adus în Italia de către Răzvan Zanfir (n.r. șeful departamentului de scouting la CFR). Probabil că au nevoie de bani. Nu ai cum să întărești o rivală, niciodată! Dacă aș fi eu acolo, nu le-aș întări niciodată pe FCSB și U Cluj, din cauza rivalității.
O parte din venitul clubului trebuie să fie reprezentat din vânzarea de jucători. Dacă ar aduce doi-trei jucători în apărare, atunci ar fi aproape aceeași echipă ca înainte. Dacă îl vând la iarnă pe Louis Munteanu va fi aceeași situație”, a spus Iuliu Mureșan, la Sport pe Surse.
Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu concitadina CFR Cluj cu scorul de 3-2 (0-1), luni seara, în ultimul meci din etapa a 19-a a Superligii.
CFR a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Louis Munteanu (45+2), după ce portarul Edvinas Gertmonas a respins penalty-ul executat tot de atacantul echipei din Gruia. Penalty-ul a fost acordat pentru un fault comis de Ovidiu Bic la Adrian Păun.
„U” a reușit să înscrie de trei ori în decurs de 20 de minute, după pauză, prin fundașul argentinian Lucas Masoero (51, 58) și prin Vladislav Blănuță (69), care a șutat pe sub portarul Otto Hindrich.
Golul lui Virgiliu Postolachi (83), după ce tot el trimisese la aceeași fază în bară cu capul în urma unui corner, a animat finalul partidei, dar „U” a obținut victoria și a revenit pe primul loc.
„U” venea după trei înfrângeri consecutive și un egal, în timp ce CFR era neînvinsă de opt etape, în care avea patru victorii și patru egaluri.
Universitatea s-a impus și în tur, cu același scor, 3-2.
A fost cea de a 36-a confruntare directă în principala competiție internă între cele două echipe din Cluj-Napoca, palmaresul cuprinzând șapte victorii pentru „Șepcile roșii”, 18 victorii CFR și 11 rezultate de egalitate, scrie Agerpres.