Superliga Romaniei Clinton N’Jie de la Rapid nu a primit viza pentru Dubai și a rămas în România

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Jucătorul camerunez de fotbal în vârstă de 31 de ani nu a putut obține viza pentru a intra pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.



Clinton N’Jie nu a putut ajunge în cantonamentul din Dubai

Fotbalistul camerunez Clinton N’Jie a rămas la București pentru a se antrena singur, după un program planificat de preparatorul fizic al Rapidului. În vârstă de 31 de ani, jucătorul nu a primit viza pentru a intra pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. Amintim că echipa giuleșteană se află într-un cantonament de 10 zile în Dubai.

Fanatik anunță că N’Jie și soția sau au solicitat viză pentru a putea intra în EAU, dar celor doi le-au fost respinse cererile.

Pe 9 ianuarie, jucătorii „alb-vișinii” joacă în primul meci amical al anului, împotriva unei echipe din Emiratele Arabe Unite. Cinci zile mai târziu, Rapid va întâlni Ulsan Hyundai, una dintre cele mai puternice echipe din Coreea de Sud, campioana en-titre și câștigătoarea competiției interne de cinci ori.

Pe 15 ianuarie, Rapid înfruntă echipa chineză Shanghai Port, campioana sezonului trecut. Pe 16 ianuarie, echipa giuleșteană se întoarce în țară, concentrându-se pe debutul oficial în noul an.

Pe 20 ianuarie, giuleștenii primesc vizita celor de la Politehnica Iași, de la ora 20:00, într-un meci care contează pentru a 22-a etapă a Superligii.

Denis Ciobotariu este primul transfer al celor de la FC Rapid

Clubul „alb-vișiniu” a reușit să-și asigure serviciile fundașului Denis Ciobotariu, acesta semnând un contract cu Rapid până în 2028.

Fundașul central de 26 de ani a evoluat în ultimele două sezoane și jumătate la Sepsi OSK, intrând în ultimele șase luni de contract cu formația covăsneană.

În actuala stagiune, Denis a marcat două goluri în campionat, ambele în deplasare, cu CFR Cluj (3-3) și cu Gloria Buzău (2-1), în 21 de meciuri. El este singurul jucător „integralist” din Superliga României, fiind pe teren toate minutele din primele 21 de runde.

„Mă bucur ca am luat decizia de a semna cu Rapid. Au fost mai multe oferte, inclusiv din Superligă, și cred că am luat cea mai buna decizie. Rapid este un club foarte mare, un club de tradiție, și cred că, ușor, ușor, va deveni și mai mare. Rapid este cel mai stabil club din România, în momentul de față, și are un proiect excelent pentru viitor.

Suporterii sunt minunați, atmosfera era mereu fantastică când jucam împotriva Rapidului, și mă bucur că, de data aceasta, îi voi avea de partea mea. Sunt sigur că de la Rapid pot ajunge la echipa națională, însă totul va depinde de evoluțiile mele. Sunt nerăbdător să lucrez din nou cu domnul Șumudică, am mai făcut-o și în trecut, și am avut rezultate foarte bune împreună”, a declarat Denis Ciobotariu pentru fcrapid.ro.

„Ciobi” jr. a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, Dinamo București, CFR Cluj și FC Voluntari, având și șapte selecții la naționala U21 a României.

Denis este fiul lui Liviu Ciobotariu, fost jucător exponențial în istoria lui FC Național București, acesta evoluând la ultimul Campionat Mondial la care România a participat, în 1998, actual antrenor.

CITEȘTE ȘI Liviu Ciobotariu a explicat plecarea de la FC Botoșani: „Eu nu am vrut să accept asta”

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel