Superliga Romaniei Ciobotariu vs Măldărăşanu, meci de care pe care în etapa a V-a. "Exista o apăsare în vestiar după evenimentele care s-au petrecut"

Data publicării:
Facebook FC Botoşani
Facebook FC Botoşani

Liviu Ciobotariu, antrenorul lui FC Botoşani, a prefaţat duelul cu Hermanstadt, din etapa a V-a a Ligii 1, şi spune că a reuşit să readucă voia bună în vestiar. 



"Ne aşteaptă o deplasare dificilă la Sibiu, întâlnim o echipă bine aşezată, bine organizată de Marius Măldărăşanu, un antrenor care a avut continuitate la această echipă şi şi-a adus aportul la rezultatele lor. Se vede clar filozofia lui de joc, e o echipă care joacă de mult timp împreună. Chiar dacă au mai pierdut dintre jucătorii din sezoanele trecute, dar au adus jucători foarte buni. 

De partea noastră, mergem la Sibiu cu gândul de a face un joc bun şi bineînţeles de a veni cu un rezultat pozitiv. Nu va fi uşor, pentru că nici Hermanstadt nu a avut evoluţii aşa cum şi-ar fi dorit pe acest început de campionat, deci e clar că vor fi motivaţi să scoată un rezultat pozitiv cu noi. Va trebui să practicăm un joc bun, să fim eficienţi", a declarat Liviu Ciobotariu la conferinţa de presă. 

FC Botoşani a câştigat în etapa a III-a cu Farul Constanţa, scor 1-0, la debutul lui Ciobotariu, iar în etapa a IV-a nu a jucat, pentru că FCSB a cerut amânarea meciului în vederea pregătirii pentru partidele din cupele europene. 

Liviu Ciobotariu a reuşit să readucă zâmbetul pe buze jucătorilor după plecarea lui Bogdan Andone de la echipă. 

"Am găsit aici un grup foarte unit, jucători cu personalitate, cu maturitate. Şeroni este un pion important pentru echipa noastră, alături de Miron, de Pap, iar cu ajutorul lor am reuşit să aduc un spirit bun la echipă. Exista o apăsare după evenimentele care s-au petrecut. Şi era normală, pentru că în primele două etape au fost pierdute punctele. Şi a fost şi acel eveniment cu plecarea lui Bogdan Andone. Bineînţeles, plana o apăsare asupra jucătorilor. Dar mă bucur că am reuşit să readuc acest spirit de care echipa are nevoie. Şi cu ajutorul lor, este o atmosferă bună în vestiar. Venim după un rezultat pozitiv, avem moral bun, suntem pregătiţi să mergem la Sibiu, să scoatem un rezultat pozitiv", a mai declarat antrenorul botoşănenilor. 

Probleme pe partea dreaptă pentru FC Botoşani

"Noi nu pregătim meciurile ca să mergem să ciupim un punct în deplasare. Pregătim jocurile pentru victorie. E adevărat, depinde de contextul jocului. Este posibil să ne mulţumească şi un rezultat de egalitate, depinde de evoluţia noastră. Dar mergem să câştigăm. 

Din păcate, Friday Adams e suspendat. E o piesă importantă din echipă care lipseşte. Pe aceeaşi poziţie, Benzar e accidentat. Sper să fiu inspirat să găsesc o soluţie bună pe dreapta. Ţigănaşu a reintrat în antrenament. Nu ştim dacă va fi 100% până la meciul de la Sibiu, dar va fi alături de noi în pregătirea acestui joc. Soluţii pe dreapta am, soluţii bune. 

Pentru mine, era indiferent dacă jucam cu FCSB sau nu. Dar, să fiu sincer, am avut mai mult timp la dispoziţie să pregătim acest joc, din toate punctele de vedere. Eu am venit cu altă filozofie. Nu spun că cea dinainte a fost greşită, din contră, a fost bine, pentru că Bogdan Andone a salvat echipa de la retrogradare. Dar eu am venit cu alt sistem de joc, care trebuie pregătit. Deci m-a ajutat că nu am jucat cu FCSB", a mai declarat antrenorul. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel