Andrei Burcă nu a jucat în amicalul României cu Bulgaria, pentru că încă se recuperează după o accidentare, astfel că selecţionerul Edi Iordănescu ar putea fi nevoit să apeleze la o variantă de avarie.
Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, este de părere că Vlad Chiricheş ar putea fi chemat la naţională în lotul de EURO 2024.
"Chiricheș va ajunge probabil la echipa națională. Așa cred, din moment ce Burcă și Rus sunt accidentați. Bănuiesc că dacă ai doi fundași centrali accidentați trebuie să aduci fundaș central. Acum două-trei zile, Rus era bine mersi și se anunța titular în meciul cu Bulgaria, nu știam absolut nimic.
Nu am vorbit cu Vlad Chiricheș, dar mă gândesc că poate d-aia n-a plecat în vacanță și e în București. Nu știu, rămâne de văzut.
Chiricheș se antrenează în fiecare zi. Nu la bază la noi. La bază sunt doar cei accidentați. Chiricheș are un tip cu care colaborează și cu care stabilește ce trebuie să mănânce, când trebuie să mănânce, face o grămadă de teste. Are foarte mare încredere în acest antrenor de sănătate, să zic așa", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
România mai are de disputat un meci amical înainte de EURO 2024, cu Liechtenstein, vineri, 7 iunie, pe stadionul Steaua.