Inot Chinezoaica Jiang Yuyan, record pentru Jocurile Paralimpice 2024: A câştigat a şaptea sa medalie de aur

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Para-înotătoarea chineză Jiang Yuyan a câştigat sâmbătă proba de 100 m spate categoria S6, obţinând a şaptea sa medalie de aur, ea fiind deja sigură că va fi cel mai titrat sportiv la Jocurile Paralimpice de la Paris, luând în calcul atât competiţia feminină, cât şi cea masculină, informează AFP.



În piscina din Nanterre, ea s-a impus în 1 min 19 sec 44/100, nou record mondial. Americanca Ellie Marks a terminat pe locul doi (1:20.34), iar canadianca Shelby NewKirk, pe locul trei (1:22:24).

Înotătoarea în vârstă de 19 ani, amputată de braţul şi piciorul drept, a câştigat toate cursele la care a participat până acum la Jocurile, care se încheie duminică. Ea va participa sâmbătă seara la ştafeta mixtă 4 x 100 m 34 puncte.

Jiang Yuyan a început cu o victorie în cursa de 50 m liber, în prima zi a competiţiei. Chinezoaica s-a impus apoi la ştafeta mixtă 4x50 m liber 20 de puncte, 50 m fluture S6, 100 m liber S7, 4x50 m mixt 20 puncte şi 400 m liber S6.

La 16 ani, a câştigat deja două medalii de aur la Jocurile Paralimpice din 2021 de la Tokyo, la 400 m liber S6 şi 50 m fluture S6, precum şi argint la 100 m spate S6 şi bronz la 100 m liber S7. La Jocurile de la Paris, ea a reuşit mai mult decât înotătorul vedetă din Belarus, Ihar Boki, titrat de cinci ori.

Ihar Boki a câştigat şi el şase medalii de aur la Tokyo în urmă cu trei ani. Recordul de titluri într-o singură ediţie a Jocurilor Paralimpice este deţinut de para-înotătoarea americană Trischa Zorn.

Ea a cucerit zece medalii de aur la Seul în 1988 şi în 1992 la Barcelona, plus două medalii de argint. Cu mult înainte, în 1968, italianul Roberto Marson a obţinut şi el zece medalii de aur, concurând la înot, atletism şi scrimă la aceeaşi competiţie.

La fel s-a întâmplat cu compatrioata sa Maria Scutti în 1960, potrivit Agerpres. 

dcsport Team | Categorie: Inot





pixel