Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a anunţat noi plecări importante de la CFR Cluj, după ratarea calificării în grupele Conference League. După ce lui Armend Thaqi i s-a reziliat contractul, a venit rândul altor fotbalişti să fie cedaţi.
"Kresic și Boben o să mai plece. Și Ajeti sper. Boben, Kresic și Ajeti cred că pleacă în Turcia. Pentru Ajeti avem interes din Arabia Saudită și Turcia. Nu mai discutăm de veniri, numai copii, tineret”, a declarat Nelu Varga pentru ProSport.
Ioan Varga s-a înţeles cu Gigi Becali cu privire la transferul lui Daniel Bîrligea şi spune că Dan Petrescu s-a opus anterior unei plecări a atacantului în Portugalia.
"Verbal ne-am înțeles. Urmează actele să meargă mâine la vizita medicală, să semneze contractul și gata. Din punctul meu de vedere, mi-am dat cuvântul, n-are ce să mai apară… Două milioane de euro, plus 15%, plus bonusuri, ajunge undeva la 3,5 milioane. Până la urmă, știi cum e… am primit 2,5 milioane de la Rio Ave cea mai bună ofertă și n-am vrut să-l dau, pentru m-a înnebunit Dan că să-l dăm după ultimul joc de calificare și uite că nu ne-am calificat și s-a închis portița. Am primit din Rusia trei milioane, dar n-a vrut jucătorul să meargă. Ce să fac? Și, ca să-l țin pe Louis Munteanu rezervă, pe care am dat atâția bani, nu pot! Avem destui atacanți, îl avem pe Postolachi, pe Michael…”, a spus Nelu Varga.
"Din momentul în care s-a aflat, Dan Petrescu a înnebunit și a zis 'Cum puteți să-l dați la FCSB? E posibil să ne batem cu ei la titlu'. Și atunci, toată chestiunea s-a schimbat.
Din informațiile mele, pe Rapid o costă 1,9 milioane de euro și ar putea, așa cum a spus domnul Becali mai devreme, să semneze cu Rapid. Acum, nu se știe, lucrurile sunt volatile", a spus jurnalistul Decebal Rădulescu, în platoul Digi Sport.