Superliga Romaniei CFR nu îşi schimbă discursul nici după 3-0 cu Farul. "O echipă care îşi doreşte campionatul, sigur se vor lupta la titlu"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

CFR Cluj a câştigat în deplasare cu Farul Constanţa, scor 3-0, dar mesajul băncii tehnice rămâne neschimbat indiferent de adversar. 



CFR Cluj a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 8-a Superligii de fotbal.

Ciprian Deac (27) a deschis scorul din centrarea lui Simao Rocha, Leo Bolgado (55) a marcat cu o lovitură de cap la colţul scurt la un corner executat de Alin Fică, iar kosovarul Meriton Korenica a închis tabela din pasa lui Daniel Bîrligea (90+3).

Farul a avut o bară (81), prin tânărul Iustin Doicaru (17 ani).

Farul a pierdut al treilea său meci acasă în acest sezon, după cele cu Unirea Slobozia şi FC Botoşani.

CFR a obţinut prima sa victorie în deplasare în acest sezon şi are trei succese consecutive în campionat, scrie Agerpres.

Secundul lui Dan Petrescu, laude la adresa celor de la Farul 

”A fost un meci extrem de greu, pentru că venim după meciul pierdut din Conference League. Venim după câteva zile cu stres și cu multă agitație pentru noi. Țin să-i felicit pe băieți, nu a fost un meci ușor. Ei s-au sacrificat, au luptat și s-au apărat. În toate aceste condiții, cred că am meritat victoria. 

Am făcut planul tactic înaintea meciului (n.r. cu Dan Petrescu), apoi am discutat și la pauză și am transmis mesajul dânsului în vestiar. 

Cred că este o echipă care își dorește campionatul, au un lot foarte bun și sigur se vor lupta la titlu”, a spus Laurențiu Rus. 

Ciprian Deac e sincer: Încă mai avem acea stare de supărare şi dezamăgire 

”Tot timpul am avut meciuri grele aici. Sunt o echipă foarte bună, mai ales pe teren propriu. Practică un fotbal frumos. Știam că dacă vom practica un fotbal bun ofensiv, vom marca.

Vă spun sincer că în ultimele 3 zile a fost o stare de supărare, de dezamăgire. A fost unul dintre obiectivele noastre și l-am ratat puțin rușinos. E bine că am avut caracter și ne-am ridicat de jos.

Acum avem campionatul și Cupa României. V-am spus, încă mai e acea stare de supărare, dar vine această pauză și este bine că am câștigat.

Au fost multe meciuri din 3 în 3 zile și s-a acumulat o stare de oboseală și nervozitate. FCSB e o echipă care și în anii trecuți a revenit, chiar dacă a început mai slab”, a spus Deac.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel