CFR Cluj a remizat cu Sepsi Sf. Gheorghe în etapa a doua a playoff-ului, scor 1-1, şi înregistrează al doilea rezultat negativ în această fază a campionatului.
Sepsi a deschis scorul în prima repriză prin Marius Ştefănescu. 11 minute mai târziu, CFR Cluj a egalat prin Boban. Până la final nu s-a mai marcat, iar CFR Cluj rămâne la 7 puncte în spatele celor de la FCSB, care au şi un meci mai puţin disputat. Elevii lui Adrian Mutu veneau după înfrângerea de acasă cu Universitatea Craiova, scor 1-2.
"Suntem supăraţi că nu am reuşit să câştigăm. S-au autodepăşit şi ei, au jucat foarte bine. Asta este, trebuie să câştigăm în Cupă, la Hunedoara, să ne calificăm, să mergem mai departe. (n.r. ce şanse mai sunt la titlu) Cred că nu am avut şansă în meciurile astea. Cu Craiova, dacă era 3, 4 - 0 la pauză nu se supăra nimeni. Se joacă până la capăt. Avem meciurile directe, mai sunt etape, sunt şanse multe. În ultimii 20 de metri trebuia să fim mai inspiraţi", a declarat Cristi Manea la final.
Fundaşul celor de la CFR Cluj este în tratative cu Galatasaray, se pare. Contractul său cu CFR Cluj expiră la vară şi nu ar mai vrea să îşi prelungească înţelegerea.
"Eu sunt concentrat aici, nu ştiu nimic de Galatasaray", a mai spus Manea.
"Sunt supărat pe mine că nu am reuşit să dau totul, ca să ajut echipa. Am încercat, dar nu am reuşit. Echipa a jucat foarte bine. Câteodată nu este noroc, nu e mereu uşor. Să zicem că am făcut un meci bun, dar nu până la sfârşit. Trebuie să fim concentraţi în faţa porţii, şi la fiecare fază a meciului, să aducem puncte. Jucători avem, punctele ne lipsesc. Sunt şi ani în care nu mergem mereu în direcţia potrivită. încercăm până la sfârşit, şanse sunt", a declarat Daniel Bîrligea, atacantul clujenilor la final.