Canotaj Cel mai bun caiacist timişorean, lăsat în afara lotului naţional pentru Europene. "Chiar dacă i-am bătut pe toţi..."

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Darius Zaharia, caiacist în vârstă de 21 ani, acuză că a fost lăsat în afara lotului naţional pentru Campionatele Europene pentru că a vrut să se antreneze singur. 



“La campionatele naționale reprezentam clubul Dinamo, dar mă antrenam cu lotul național. Cu o săptămână înainte de europene, deși aveam o barcă competitivă, antrenorul lotului a decis să schimbe echipajul. M-au anunțat că trebuie să trag cu un alt coleg, mult mai slab. Ca atare nici n-au fost rezultate bune. Tot în 2023, în august, când am avut selecția pentru intrarea în lot, am câștigat toate probele, dar federația a ales să nu mă ia la lot. Au motivat că am făcut ce am vrut, că nu ascult, că m-am axat doar pe proba de simplu. În 2023-2024 m-am antrenat singur, acasă, în mare parte din banii proprii, chiar dacă am promit sprijin și de la Dinamo, dar foarte puțin. Am mers la Campionatul Național și i-am bătut pe toți. Adică am câștigat în fața unor sportiv care aveau toate condițiile, masă, masaj, antrenor. Eu m-am antrenat singur și i-am bătut pe toți. În aprilie, am câștigat cu un avans de 11 secunde, la simplu 1.000. A mai fost o regată internațională, care avea criteriu și selecția pentru Campionatul European, iară am câștigat tot ce se putea, și Caiac-1 la 1.000 m și Caiac-1 la 500 m”, a povestit Darius Zaharia, conform ziuadevest.ro

"Chiar dacă i-am bătut pe toţi..." 

“Chiar dacă i-am bătut pe toți, am demonstrat că merit să fiu în lot, federația a ales din nou să nu mă ia la europene. Nu au fost de acord să mă antrenez singur, acasă, și să bat sistemul. Mă întreb de ce merge la europene, la Bratislava, unul mai slab decât mine, unul care nu m-a bătut niciodată. În 15 iulie va avea loc Campionatul Mondial, la Plovdiv, iar federația în continuare nu m-a luat în echipă. S-a ținut un birou federal și acolo s-a decis că nu am ce căuta în lot. La fiecare sport se face o selecție, cine să participe la european și mondial. Normal ar trebui să meargă cei mai buni. Practic, la noi nu e așa. Am demonstrat la regata internațională de la Pitești, care a avut ca scop și baza selecției, iar antrenorul lotului m-a propus pentru participarea la Campionatul European, dar și pentru Campionatul Mondial, dar federația nu a fost de acord!”, a mai spus Darius Zaharia.

Darius Zaharia dă vina pe preşedintele federaţiei

“La caiac nu sunt rezultate de vreo 20 de ani la olimpiade. România nu va avea niciun sportiv la Paris, la proba de caiac. Eu zic că e din cauza președintelui federației. Conduce federația de patru mandate. Foarte multe generații s-au lăsat din cauza antrenorilor și a președintelui”, a încheiat Darius Zaharia.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Canotaj




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel