Superliga Romaniei Ce se întâmplă cu regula U21 în Liga 1. Mihai Rotaru, patronul Universităţii Craiova, spune ce vor cluburile de la FRF

Data publicării:
Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Gigi Becali, finanţatorul FCSB, a anunţat că mai multe cluburi din Liga 1 se vor alia pentru a boicota regula U21, numind printre acestea FC Rapid, dar şi Universitatea Craiova. Mihai Rotaru, patronul Universităţii, spune ce vor, de fapt, cluburile de la FRF. 



"Nu este vorba de o alianţă, ci de faptul că suntem o asociaţie patronală care vrea să decidă cum se desfăşoară activitatea. După care noi am venit cu o serie de argumente care arată cum afectează negativ aceste reguli. Şi enumăr câteva. 

1. Concentrarea valorilor la doar câteva echipe, care au bani să îi cumpere. Ce urmează? Fie îi ţii pe bară, pentru că nu te poţi bate la campionat doar cu tineri, fie îi împrumuţi. Dacă îi împrumuţi, echipele acelea nu vor avea dreptul să îi folosească în meciul contra ta, nu le creezi acest avantaj. 

2. Vorbim de vârsta relativă. E clar că jucătorii români se dezvoltă diferit de cei africani, de cei din spaţiul ex-iugoslav, etc. Un jucător român de 17 este, genetic vorbind, subdezvoltat faţă de unii din alte ţări. Doar pentru a acoperi această regulă, rişti ca un copil de genul ăsta să sufere o accidentare care îi încheie cariera. Uitaţi-vă la Baiaram, suprasolicitat. Bana a avut şi el o accidentare foarte gravă. Benga a suferit o ruptură de ligamente încrucişate. Jucătorii tineri au nevoie de un program de dezvoltare. 

Sperăm să avem un dialog cu FRF. Nu am reuşit să stabilim întâlnirea cu ei încă, şi nu e o acuză, pentru că echipa României a fost cea mai importantă acum", a declarat Mihai Rotaru la Fotbal Club. 

Ce se întâmplă dacă FRF nu vrea să asculte cluburile 

"În momentul acela, pur şi simplu vom lua atitudine. Noi nu suntem oamenii care să stăm să ascultăm. Dacă se vine cu argumente şi se găsesc soluţii pentru ceea ce înseamnă jucătorii U21, e altceva. Noi azi avem o problemă. Noi trebuie să ţinem 5-6 juniori în lot. Cu ce au greşit? Joacă unul sau 2, ceilalţi stau pe bară. Vă dau un exemplu, Adrian Ilie. Universitatea Craiova avea dreptul să ia 3 jucători de la Extensiv. Adrian Ilie nu a fost ales atunci, pentru că la 19 nu avea dezvoltarea celor pe care i-a luat Universitatea atunci. Dacă îl luam, nu ar fi fost pierdut pentru un an sau doi?", a mai spus finanţatorul oltenilor. 

Universitatea Craiova desfiinţează echipa a doua 

"Noi, ca să le dăm meciuri tinerilor, am avut până anul acesta, că o desfiinţăm, nu rentează, echipa a doua, în Liga III. Unde jucau copii de 16-17 ani. Doar că acum, jucătorii foarte importanţi vor sta lângă echipa mare. Şi atunci, echipa a doua nu mai are sens, nu mai avem de ce să o ţinem. 

Avem vreo 10 - 15 argumente la care nu avem niciun răspuns până acum. 

Ne rezervăm dreptul de a protesta, chiar dacă este un mod extrem. Vom găsi variante. Noi vrem să ne facem singuri managementul. Nu se poate să vină cineva să ne facă business-ul pe banii noştri. Am demonstrat că putem avea afaceri de succes, mulţi dintre noi am venit în fotbal cu entuziasm, cu know-how. Şi vrem să fim lăsaţi. Şi acum, că a venit şi domnul Şucu în competiţie, e un plus de valoare. 

Noi nu suntem contra folosirii tinerilor. Anul trecut am avut 5 jucători U21 printre titulari. 

Un alt aspect negativ este următorul. Ce facem cu cei care ies de sub încadrarea la regula U21? Îi arunci pentru unii care sunt eligibili? Cum îi dezvolţi?", a completat Mihai Rotaru. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei





DC Media Group Audience
pixel