Albion Rrahmani a fost aproape de un transfer de la FC Rapid în această vară, dar nu s-a concretizat plecarea.
Victor Angelescu, acţionarul minoritar al clubului, spune că Albion Rrahmani are acum şanse mai mari să rămână decât să plece, deşi perioada de transferuri este deschisă până pe 9 septembrie.
”Nu putem spune 100% că nu pleacă Rrahmani, dar în acest moment nu pleacă. Mai e perioadă de transferuri, se poate întâmpla orice, dar, la cum vedem noi lucrurile, există șanse destul de mari să rămână. Avem destui atacanți.
Am și transferat unul nou și nu suntem interesați de alt atacant în condițiile în care nu va pleca Rrahmani. Pentru Rrahmani nu există negocieri avansate sau vreo ofertă pe care să ne-o gândim să o acceptăm în viitorul apropiat.
Au fost mai multe echipe interesante, dar, dacă nu l-am dat, înseamnă că nu ne-am înțeles la suma de transfer", a spus Angelescu, la Sport.ro.
"Dacă se va face o ofertă, atunci voi merge să vorbesc cu patronul Dan Șucu. Apoi, dacă va fi o ofertă bună și pentru mine, voi alege. Eu sunt interesat să merg să joc în oricare din cele mai bune cinci campionate ale Europei.
Îmi doresc să joc la cele mai bune echipe ale lumii și sper că voi reuși într-o zi. Acum sunt aici, concentrarea mea este 100% la Rapid. Voi lupta pentru echipa mea și pentru toți suporterii noștri pentru că ei ne susțin mereu, în orice situație. Cât timp sunt aici voi da 100% de fiecare dată.”, a spus atacantul kosovar, într-o conferință de presă.