Fotbal Ce funcție credea Tony da Silva că are Gigi Becali, la venirea în România

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Actualul antrenor al echipei de fotbal Politehnica Iași a făcut o mărturisire amuzantă din urmă cu 17 ani, când venea pentru prima dată în România.



Tony da Silva: „Eu credeam că Gigi Becali e președintele țării”

Actualul antrenor al ieșenilor, Tony da Silva, a ajuns în țara noastră în anul 2007, atunci când a fost transferat de clubul de fotbal CFR Cluj. Fostul jucător a fost uimit de frecvența mediatizării patronului Gigi Becali, despre care a mărturisit că a crezut, la acea vreme, că este președintele României.

„Mie îmi place Gigi, prima oară când am venit în România, eu credeam că Gigi Becali e președintele țării, că era doar el la televizor. An de an, el cheltuie foarte mulți bani, e ambițios și este nevoie.

Eu cred că fotbalul românesc fără Gigi Becali, în acest moment, e o pierdere mare. Mă bucur că e aici, că e ambițios, că e sănătos”, a spus Tony da Silva, potrivit as.ro.

Antrenorul a amenințat că își dă demisia 

„Am fost la vestiar și i-am tras de urechi pe băieți. În prima repriză am controlat jocul, am avut ocazii. A fost primul meci acasă, cu suporteri pe stadion, băieții erau nerăbdători, au făcut lucrurile prea repede, ultima decizie nu a fost inspirată.

În repriza a doua am făcut niște schimbări, dar am luat două goluri. Avem o primă fază de construcție interesantă. Conducerea trebuie să facă un efort mare să aducă un vârf diferit, pentru că am jucat toată pregătirea fără atacant central.

Avem doar jucători mobili în față, trebuie să ne adaptăm la asta. Nu mă îngrijorează neapărat scorul, eu sunt îngrijorat numai de atitudine. Asta le-am spus și băieților în vestiar. Nu mi-a plăcut. Bine că s-a întâmplat acum, avem timp să corectăm. Eu cu atitudinea asta sunt primul care pleacă. Nu-mi place! Eu pot să pierd, dar cu capul sus, asta a fost deviza mea de fiecare dată.

Eu sunt ca tatăl lor, când îmi place le spun, când nu-mi place îi cert. Eu nu sunt fraier și nu joc teatru. Am greșit, dar se întâmplă, mă deranjează însă când greșeala se repetă. Avem timp până la meci să ne revenim”, a declarat antrenorul celor de la Poli Iași, după meciul cu Zimbru, pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel