Finala Campionatului European de fotbal din Germania se va disputa duminică, 14 iulie, între selecționatele Spaniei și Angliei.
Tatăl poate celui mai în vogă fotbalist de la ora actuală, jucătorul Spaniei, Lamine Yamal, a declarat faptul că presimțea că fiul său „va fi o vedetă” din momentul în care s-a născut.
„Știam despre fiul meu de când s-a născut că va fi o vedetă. Cine este tată știe asta și orice tată își dorește ca fiul său să fie cel mai bun”, a spus acesta într-o declarație acordată presei catalane.
Nasraoui a explicat că Lamine este „euforic” ca urmare a calificării Spaniei în finala EURO 2024: „Vrea să fie cel mai tânăr jucător care a câștigat un Campionat European”.
Tatăl internaționalului spaniol a asigurat că pentru el, fiul său este „cel mai bun fotbalist din toate timpurile”. „Nu numai în fotbal, ci și în dragoste, și ca persoană. Este un copil și are o binecuvântare de la Dumnezeu, care este foarte importantă și trebuie pusă în valoare”, a mai spus Nasraoui.
Nasraoui, care va zbura sâmbătă în Germania pentru a urmări finala de duminică împotriva Angliei, a dezvăluit că trăiește succesele fiului său și ale echipei naționale „cu fericire și bucurie”, subliniind că se simte „mândru de toți jucătorii”: „Sper că ei vor câștiga trofeul și să devenim campioni”, a adăugat acesta.
Tatăl lui Lamine Yamal a lăudat Rocafonda, cartierul în care locuiește și pe care fiul său l-a popularizat: „Acest cartier este cel mai bun din lume și din Spania, pentru că toți suntem egali și ne iubim. Ole Rocafonda 304, o referință pentru toată lumea”, a punctat Mounir Nasraoui.
Fenomenul spaniol Lamine Yamal, omul meciului cu Franța din semifinalele EURO 2024, a devenit cel mai tânăr fotbalist care marchează la un turneu major, la 16 ani și 362 de zile.
Yamal, care va împlini sâmbătă 17 ani, visează acum un cadou minunat: o victorie în finala de duminică.
„I-am spus deja mamei să nu-mi ofere nimic de ziua mea, să fiu în finală și să câștig ar fi ceva extraordinar”, a spus Yamal, care va doborî încă un record de precocitate devenind cel mai tânăr fotbalist care a jucat într-o finală de Campionat European, în fața portughezului Renato Sanches (18 ani și 328 de zile), scrie Agerpres.