Cătălin Cîrjan a semnat cu Dinamo Bucureşti în această vară, după ce în sezonul trecut a fost legitimat sub formă de împrumut la FC Rapid. În Giuleşti, Cîrjan nu şi-a găsit loc în primul XI, însă la Dinamo este titular incontestabil.
Cîrjan a marcat deja două goluri la Dinamo, în eşecul cu CFR Cluj, din deplasare, şi în victoria de acasă, cu Petrolul, scor 4-1, şi spune că el şi colegii săi vor în playoff.
"E un început bun pentru mine şi pentru echipă. Ne simţim foarte bine, suntem o echipă bună, am început campionatul foarte bine şi ne dorim să ne luptăm pentru playoff. Am găsit la Dinamo toate condiţiile să facem performanţă. Mă simt foarte bine aici, dau totul pentru echipă şi sper să cresc în fiecare zi, iar la finalul sezonului să avem performanţe bune.
Cred că puteam să obţinem mai mult în primul meci cu CFR, dar în celelalte meciuri am jucat bine. Chiar şi cu CFR am jucat bine în prima repriză. Încercăm să jucăm fotbal, să ţinem de minge, cred că toată lumea a văzut asta.
E şi o presiune că am numărul 10, dar e şi o mândrie. La Dinamo au avut numărul 10 nume mari. E unul dintre cele mai mari cluburi din România şi este o mândrie pentru mine să port acest tricou.
Deocamdată e inceputul campionatului. E loc de mai mult, dar sunt foarte fericit. Mă pot exprima pe teren, pot să arăt de ce sunt în stare. Toată lumea de la club are încredere în mine, mă refer aici la Mister Kopic, la domnul Nicolescu. Le mulţumesc foarte mult pentru asta. Aşa simt, că e mediul cel mai bun pentru mine. Sunt foarte bucuros şi asta e cel mai important.
Nu vrem să vorbim de titlu. După anii trecuţi, cred că nimeni nu se gândeşte la titlu, dar vrem să fim în playoff şi să ne calificăm, de ce nu, pentru cupele europene", a declarat Cătălin Cîrjan într-un interviu video pentru GSP.
În meciul de la Cluj, Cătălin Cîrjan a arătat de ce a stat atâţia ani la Arsenal Londra. El a înscris cu o execuţie frumoasă, o scăriţă peste portarul Răzvan Sava, deşi era presat de fundaşii clujeni. Gică Mihali, fost atacant de legendă al lui Dinamo, l-a remarcat pe tânărul fotbalist.
"Golul lui Cîrjan este de atacant de superclasă, nu oricine poate să dea așa. Toți dau dreapta-stânga, dau în portar, dar el a avut o execuție cu sânge rece, a băgat piciorul sub minge și a dat 'scăriță'.
Sper să mai aibă și continuitate, pentru că am înțeles că aici va avea posibilitatea să joace meci de meci. Trebuie să își demonstreze acest talent pe care-l are. Dar a fost o execuție de jucător rar, de atacant pursânge, nu oricine poate să reușească asta.
A avut o execuție extraordinară și sper să o țină tot așa, îi așteaptă meciuri multe și complicate de acum încolo. Ce-mi place e că Dinamo a început să dea credit tinerilor, văd că sunt foarte mulți jucători tineri români.
Am înțeles că vor să mai aducă 2-3 jucători. Au adus tineri talentați, dar le mai trebuie vreo doi fotbaliști cu experiență mare. Cred că au nevoie de un fundaș central și de un atacant central.”, a declarat Mihali,