Canotaj Cătălin Chirilă s-a calificat în finala Campionatelor Mondiale din Uzbekistan

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Canoistul român a reușit să se califice în ultimul act al probei de canoe simplu pe 500 de metri, câștigând a treia serie cu timpul de 01 min 54 sec 412/1000.



Chirilă, prezent în finala Campionatelor Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat în finala probei de canoe simplu pe 500 de metri, vineri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru probe neolimpice de la Samarkand (Uzbekistan).

Chirilă a câștigat seria a treia, cu timpul de 01 min 54 sec 412/1000, la peste șase secunde de polonezul Wiktor Glazunow (02:00.581).

Cel mai bun timp din serii l-a scos cehul Martin Fuksa, care a câștigat seria a doua în 01 min 52 sec 280/1000.

În prima serie s-a impus moldoveanul Serghei Tarnovschi, în 01 min 56 sec 319/1000.

Finala A este programată duminică, la ora 10:04 (ora României). Chirilă va concura sâmbătă și în serii la canoe simplu pe 200 m.

La Mondialele din 2023 de la Duisburg, România a cucerit prin Cătălin Chirilă o medalie de aur la canoe simplu 500 m, una de argint la canoe simplu pe 1.000 m, plus una de bronz la canoe dublu pe 1.000 m prin Nuță și Sprîncean.

 

Chirilă vrea să își ia revanșa la Los Angeles 2028

Sportivul de 26 ani, de la CSA Steaua, este campionul mondial en-titre, iar la Paris s-a clasat al nouălea în proba olimpică de canoe simplu pe 1.000 m, după ce în serii a stabilit un nou record olimpic.

După experiența de la JO 2024 Paris, Chirilă a spus că va lucra mai mult și vizează deja Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028.

„Acum cred că m-aș mai gândi de câteva ori înainte să încep acea cursă din semifinale. Am făcut câteva greșeli tactice și tehnice. Greșelile tehnice le-au observat chiar și cei care cunosc destul de puțin canoe. S-a văzut cât de tare m-am împiedicat și nu a fost normal. Sunt conștient că trebuie să mă pregătesc pentru condiții mai rele. E primul lucru pe care vreau să-l schimb și sper ca prin antrenament să reușesc să fiu mai bun și pe valuri”, a afirmat Chirilă, care înaintea JO de la Paris se afla printre favoriți la câștigarea unei medalii.



„Cu siguranță mă gândesc la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Am tras linie imediat după acea cursă (n.r. - din semifinale). Poate mulți se așteptau să fiu șocat după ce s-a întâmplat în semifinale, dar eu am conștientizat imediat, mi-am dat seama că sunt pe locul cinci și nici nu mai era nevoie să stau să aștept confirmarea pe tabelă. E normal ca după o linie trasă, după o concluzie, să încep cu dreptul și am făcut asta în următoarea cursă (n.r. - în Finala B pe care a câștigat-o)”, a mai explicat Chirilă.

Cătălin Chirilă a câștigat clar Finala B a probei de la Paris, cu timpul de 3 min 47 sec 48/100. El s-a clasat pe locul 11 la Tokyo în această probă, câștigată atunci de Isaquias Queiroz.

România nu a mai obținut o medalie olimpică la kaiac-canoe de la Sydney, din 2000, când Florin Popescu și Mitică Pricop câștigau două medalii la canoe dublu, aur la 1.000 metri și bronz la 500 metri.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Canotaj




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel