După câștigarea Cupei României în fața Oțelului Galați, jucătorii formației din Liga a II-a de fotbal au fost remarcați de către multe cluburi de fotbal din SuperLigă. Astfel, Corvinul Hunedoara se desparte deja de un fotbalist foarte important, după nici 24 de ore de la victorie.
Promovați matematic în SuperLiga, fotbaliștii hunedoreni nu pot face parte din primul eșalon, întrucât Corvinul Hunedoara este club de drept public. Cu toate acestea, formația hunedoreană are deja un fotbalist care va evolua în SuperLiga, respectiv atacantul Marius Coman. După evoluțiile spectaculoase ale echipei în competiția din Cupă, se pare că multe cluburi importante au pus ochii pe fotbalistul de 28 de ani.
Marius Coman, fost fotbalist al celor de la „U” Cluj și Petrolul Ploiești, tocmai ce a semnat cu formația Sepsi Sfântu Gheorghe. Această nouă mutare a fost confirmată de antrenorul hunedorenilor, Florin Maxim.
Tehnicianul Corvinului a declarat că atacantul echipei transilvănene a semnat cu Sepsi OSK, întrucât deja exista o înțelegere între el și club: „Marius Coman a semnat cu Sepsi. Asta a fost înțelegerea cu el. A semnat cu noi pe doi ani, cu condiția să poată pleca dacă primește o ofertă mai bună”, au fost declarațiile lui Maxim, pentru iAMsport.ro.
Marius Coman a semnat cu gruparea din Hunedoara în anul 2022, când echipa se afla în Liga a III-a. Acesta s-a remarcat în competiția din Cupă, reușind să înscrie de șase ori în șapte meciuri. De asemenea, Coman a înregistrat și două pase decisive.
Mai mult decât atât, evoluția lui Coman a fost una pozitivă și în cadrul finalei Cupei, marcând primul gol pentru hunedoreni, în minutul 39 al partidei. Evoluția lui Coman a fost bună și în campionatul ligii secunde de fotbal, înregistrând 10 goluri în totalul celor 28 de meciuri în care a jucat.