Jucătorul de tenis spaniol a reușit să îl învingă pe liderul mondial al circuitului ATP, Jannik Sinner, în ultimul act de la Beijing.
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (3 ATP, favorit nr. 2) a câștigat miercuri trofeul turneului ATP 500 de la Beijing, dotat cu premii totale de 3.720.165 de dolari, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, 6-7 (6/8), 6-4, 7-6 (7/3), pe italianul Jannik Sinner, lider ATP, principal favorit și deținătorul titlului.
Alcaraz s-a impus la capătul unui meci de aproape trei ore și jumătate, în care a reușit 6 ași și a comis două duble greșeli, italianul având același număr de ași, dar comițând 4 duble greșeli.
Spaniolul, câștigător în acest an al turneelor de Mare Șlem de la Roland Garros și Wimbledon, a obținut în capitala Chinei al 16-lea trofeu al carierei la doar 21 de ani, în fața unui adversar care a câștigat șase finale disputate în 2024.
A fost cea de-a zecea confruntare între Sinner și Alcaraz, spaniolul conducând acum cu 6-4. Ultimul meci dintre cei doi a avut loc în acest an, la Roland Garros, în semifinale, când Alcaraz s-a impus cu 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3.
În finala turneului ATP 500 de la Tokyo, competiție dotată cu premii totale de 1.989.865 de dolari, jucătorul de tenis Arthur Fils (24 ATP) s-a impus, marți, în trei seturi, scor 5-7, 7-6(6), 6-3, în fața compatriotului său, Ugo Humbert (18 ATP).
Fils s-a impus după o partidă de trei ore, în care a reușit 10 ași și a comis patru duble greșeli, Humbert având 13 ași și făcând trei duble greșeli.
WHAT IT MEANS ????
— ATP Tour (@atptour) October 1, 2024
Arthur Fils is your champion in Tokyo ????@japanopentennis | #kinoshitajotennis pic.twitter.com/nPfmgRugAo
Victoria de la Tokyo reprezintă și prima victorie a lui Fils în fața lui Humbert în cinci partide disputate. Ultima oară cei doi s-au confruntat în august, la Montreal, când Humbert s-a impus în runda întâi cu 6-2, 6-2. Turneul ATP de la Tokyo a consemnat și prima confruntare pentru trofeu între doi francezi, la o competiție de un asemenea nivel, în ultimii șapte ani, scrie Agerpres.
De remarcat este faptul că Fils a avut mai multe probleme medicale în timpul meciului, solicitând îngrijiri medicale la nivelul piciorului stâng. Cu toate acestea, mai tânărul francez a reușit să se impună în ultimul act.