Canotorul român Mihai Chiruță s-a calificat în sferturile de finală ale probei de simplu vâsle masculin la Jocurile Olimpice de la Paris.
Canotorul român Mihai Chiruţă s-a calificat, sâmbătă, în sferturile de finală ale probei de simplu vâsle masculin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, după ce câştigat seria a doua. Chiruţă a fost cronometrat cu timpul de 6 min 51 sec 51/100, fiind urmat de croatul Damir Martin, 6 min 54 sec 83/100.
Mihai Chiruţă, debutant la Jocurile Olimpice, va evolua în sferturi pe 30 iulie, de la ora 11:10. Sâmbătă mai sunt programate serii la dublu vâsle masculin (Andrei Cornea, Marian Enache), dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar, Simona Radiş), patru vâsle masculin (Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu) şi patru vâsle feminin (Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Patricia Cireş), potrivit Agerpres.
După ceremonia de deschidere, perturbată puternic de ploaie, proba de skateboarding steet masculin, care trebuia să se deruleze sâmbătă, în prima zi 'oficială' de întreceri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a fost amânată pentru luni, din cauza condiţiilor meteo din capitala Franţei, informează L'Equipe.
Calificările la street masculin urmau să se desfăşoare sâmbătă de la 13:00 (ora României), iar finala la ora 18:00, în Place de la Concorde, conform programului iniţial, însă organizatorii au decis să le amâne pentru luni din cauza ploii.
Tot sâmbătă mai sunt programate întreceri la badminton, baschet masculin, box, canotaj, ciclism pe şosea, echitaţie, fotbal masculin, gimnastică artistică, handbal masculin, hochei pe iarbă, înot, judo, kaiac-canoe slalom, polo pe apă feminin rugby în VII, sărituri în apă, scrimă, surfing, tenis, tir sportiv, tenis de masă. volei masculin, şi volei pe plajă, potrivit Agerpres.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a început vineri seara cu un videoclip în care fostul mare fotbalist francez Zinedine Zidane a purtat torța olimpică prin capitala Franței. La eveniment au fost prezenți președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, și președintele Franței, Emmanuel Macron. Defilarea delegațiilor pe Sena a început cu echipa Greciei, urmată de echipa refugiaților.
Spectacolul, intitulat „Enchanté” și regizat de Thomas Jolly, include 12 tablouri ce evocă istoria, cultura și spiritul francez. Aproximativ 6.800 de sportivi din 206 comitete olimpice naționale au traversat Sena la bordul a 85 de vase, în fața a 320.000 de spectatori, pe o vreme închisă.
Printre momentele deosebite s-au numărat interpretarea de către Lady Gaga a melodiei „Mon truc en plume”, dansul French can-can de la Moulin Rouge și reprezentări ale temelor Synchronicité, Liberté, Egalité și Fraternité. Alte momente deosebite au inclus interpretări ale artistei Aya Nakamura, scene din muzicalul „Les Misérables”, și prestația mezzo-sopranei Axelle Saint-Cirel, care a cântat „La Marseillaise” pe acoperișul Grand Palais, îmbrăcată într-o rochie Dior reprezentând steagul Franței.