Jocurile Olimpice Canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar, declarații de campioane, după câștigarea medaliei de argint la JO 2024

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Campioanele olimpice de la Tokyo nu au reușit să își apere titlul câștigat în urmă cu trei ani, dar sunt fericite de succesul din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde au câștigat medalia de argint.



Canotoarea Simona Radiș a declarat, joi, după obținerea medaliilor de argint obținute în proba de dublu vâsle feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, că ea și colega sa de barcă, Ancuța Bodnar, nu sunt triste că nu au cucerit aurul, întrucât că au luptat până la ultima lovitură.

Radiș: „Nu suntem triste, deși presiunea a fost mare asupra noastră”

„A fost o cursă foarte dificilă, după cum ați văzut, dar astăzi am dat tot ce am avut și nu am avut. Am luptat până la ultima lovitură și plecăm acasă cu o medalie de argint. Sunt mândră de noi pentru că am încheiat un an foarte greu, mai greu decât ați putea crede, și îl încheiem cu capul sus. Toată lumea aștepta aurul de la noi se vedea asta și din comentariile oamenilor și din reacțiile lor. Și noi ne doream asta, vă dați seama, dar viața de sportiv nu este ușoară.

Are suișuri și coborâșuri, trebuie să învățăm să fim fair play, să jucăm corect și să respectăm adversarii. Astăzi adversarele noastre au reușit să fie mai puternice. Nu suntem triste, deși presiunea a fost mare asupra noastră și poate ne-a luat puțin din bucurie că poate nu am fost la așteptările telespectatorilor, dar noi suntem foarte mândre”, a afirmat Radiș.

„Acum e un cumul de emoții nu este simplu. Este o competiție olimpică, se adună foarte multe în sufletul și mintea unui sportiv. Noi cărăm foarte multe pe umerii noștri. Doar noi știm cât putem duce. Și când punem punct unei astfel de curse, unei astfel de competiții, trebuie să ne eliberăm... așa că am fi plâns chiar dacă ar fi fost aur. Indiferent de medalie probabil că am fi reacționat la fel”, a adăugat ea.

Campioana olimpică de la Tokyo a menționat că acest argint este chiar mai prețios decât aurul: „Acum rămâne în concentrate în continuare fiindcă, așa cum știți, urcăm în barca de opt. Urmează o finală fantastică și acolo și avem motivația necesară să schimbăm culoarea acestei medalii (n.r. - din argint în aur). Cred că toată lumea este conștientă că și sportivii sunt oameni. Și noi avem o baterie care uneori se termină, dar a fost un concurs foarte bun pentru noi. Singura cursă care nu a fost atât de reușită a fost cea din semifinale.

Și spuneam în glumă cu Ancuța că, dacă am fi venit pe 2 în semifinale, am fi nimerit un culoar care ar fi făcut diferența azi, dar nu se poate schimba trecutul. Noi trebuie să privim spre viitor. Suntem foarte fericite, este una dintre medaliile olimpice pe care le vom aduce în țară. Nu sunt multe, de aceea trebuie să le apreciem pentru că sunt prețioase. Este un argint mai prețios decât aurul pentru noi și acum ne vom pregăti doar pentru cursa de opt”, a precizat Radiș.

„Ne bucurăm mult pentru aurul băieților (n.r. - Andrei Cornea și Marian Enache la dublu vâsle masculin). Este un rezultat istoric pentru România și suntem foarte fericite”, a mai spus Radiș.

Ancuța Bodnar a precizat la rândul ei că în acest moment se simte eliberată de presiune: „Ne bucurăm pentru acest rezultat pentru că vine după un an foarte foarte greu. Este o eliberare”.

Canotoarele române Ancuța Bodnar și Simona Radiș au câștigat medaliile de argint în proba de dublu vâsle feminin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Campioanele olimpice de la Tokyo au condus la 1.000 de metri, dar au încheiat pe locul secund, în 6 min 50 sec 69/100, fiind devansate pe final de Noua Zeelandă (Brooke Francis, Lucy Spoors), la doar 24/100 (6:50.45).

Medaliile de bronz au revenit Marii Britanii (Mathilda Hodgkins Byrner, Rebecca Wilde), înregistrate în 6 min 53 sec 22/100.

Bodnar și Radiș dețin de la Tokyo cel mai bun timp olimpic al probei (6:41.03).

România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele 12 pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie ușoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin.

România are acum patru medalii la JO 2024, două de aur, una câștigată de înotătorul David Popovici la proba de 200 metri liber, una obținută de Andrei Cornea și Marian Enache la dublu vâsle masculin, una de argint, cucerită de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la dublu vâsle feminin, și una de bronz, obținută de David Popovici la 100 metri liber, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Jocurile Olimpice




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel