Echipa nationala "Când visăm împreună, ne adunăm împreună". Edi Iordănescu a postat o fotografie cu tricolorii, dar lipseşte portarul făcut praf de Becali

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Selecţionerul Edward Iordănescu a publicat o fotografie cu ceea ce pare a fi lotul convocat pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Columbia, primele amicale înainte de EURO 2024.



În fotografia postată de Edi Iordănescu, cu mesajul "Când visăm împreună, ne adunăm împreună", apar Horaţiu Moldovan şi Ianis Hagi, doi dintre tricolorii care nu prind minute la echipele de club, Atletico Madrid, respectiv Deportivo Alaves. Pe listă apare şi Ionuţ Radu, dar şi Olimpiu Moruţan, fotbalist care nu mai prinde minute la Ankaragucu din cauza unei clauze din contract, care stipulează că Galatasaray ar trebui să mai primească o sumă de bani dacă acesta evoluează într-un anumit număr de partide. 

Marele absent din fotografia publicată de Edi Iordănescu este, însă, Ştefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB, scos vinovat de Gigi Becali pentru înfrângerea cu Rapid, din ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1. 

Sursa: Facebook Edi Iordănescu

"Mă gândesc dacă mai intră în poartă. Primul gol și ăla la colțul scurt. Mingea e a lui. Aștepți să iei gol? Nu că e neinspirat, e fricos. Mingea era a lui. N-am avut niciun jucător pe teren, nimic!

Este o umilință. E batjocoră, nu umilință. Ce poți să simți dacă nu pot să aleg un singur jucător din 11. Prima repriză a fost a noastră, numai că a fost greșeala lui Târnovanu care a luat gol. Nu a ieșit să prindă mingea, a luat gol de la Iacob. L-aș băga pe Vlad", a declarat Gigi Becali după înfrângerea cu Rapid.

România înfruntă Irlanda de Nord şi Columbia, acestea fiind primele meciuri amicale înainte de EURO 2024. Pe 4 şi 8 iunie, cu doar câteva zile înainte de turneul final, la Bucureşti tricolorii vor înfrunta Bulgaria şi Liechtenstein. 

În grupa de la EURO 2024, România va înfrunta Belgia, Slovacia şi câştigătoarea playoff-ului B din Liga Naţiunilor (Ucraina, Israel, Islanda sau Luxemburg). 

Generaţia de Aur crede în tricolori 

"Eu am încredere enormă în echipa naţională actuală. Grupul ăsta a demonstrat că se poate. A terminat grupa neînvins şi ăsta e un lucru extraordinar. Am văzut şi reacţia publicului care a fost alături de jucători. Sper ca naţionala să stea cât mai mult la turneul final. Există această şansă la EURO ca echipa naţională să treacă de faza grupelor şi să meargă chiar mai departe", a precizat Ilie Dumitrescu.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel