Simona Halep și Carlos Martinez Comet au avut o colaborare de două luni.
Simona Halep i-a urmat sugestia fostului său antrenor australian, Darren Cahill, care îi propunea să înceapă o colaborare cu spaniolul Carlos Martinez Comet. Astfel, după primul meci de la revenire, pierdut în fața spaniolei Paula Badosa, Halep și Martinez au bătut palma pentru o nouă experiență.
Totuși, cei doi au colaborat doar două luni, iar momentul accidentării la genunchiul stâng al sportivei din țara noastră a determinat și decizia Simonei de a încheia parteneriatul cu specialistul suprafeței de zgură.
Martinez a explicat modul în care s-a produs „ruptura”, spunând că Simona i-a transmis că nu vrea să mai continue colaborarea cu el. Cu toate acestea, relația dintre „Simo” și antrenorul spaniol a rămas una pozitivă.
Despre ideea de a juca la turneul WTA 125 de la Hong Kong, Martinez a spus că sănătatea Simonei contează cel mai mult în contextul revenirii în circuitul profesionist.
„Sper să se descurce bine, mai ales că e primul meci de la Miami încoace. Mai important decât asta ar fi să fie sănătoasă, să nu se accidenteze. E o jucătoare foarte bună în continuare, foarte atractivă ca mod de a juca. A făcut foarte multe pentru tenis și sper să continue să ofere multe pentru acest sport.
Am avut oportunitatea să lucrez cu ea foarte puțin timp, dar adevărul este că mă bucur foarte mult pentru ea, pentru că este o persoană foarte bună și sper să îi meargă foarte bine și să revină acolo unde își dorește. Știu că lucrurile nu vor fi facile pentru ea, dar este o campioană.
Ea a renunțat (n.r. - la colaborare), ea a decis să se oprească atunci când s-a accidentat. Simona era într-un moment un pic complicat, și, ei bine, ea a fost cea care a hotărât să nu mai lucreze cu mine.
Nu mi-a spus (n.r. motivul încetării colaborării). Mă rog, cred că a avut motivele ei. Totul era bine între noi, nu s-a întâmplat nimic rău. Apoi mi-a comunicat decizia ei. Am respectat-o și fiecare ne vedem de carieră.
Probabil s-a refăcut. Simona, dacă decide să joace, cum deja a făcut-o, e pentru că vrea să câștige. Și știe că nu poate face asta decât dacă e aptă fizic, în primul rând. Nu este jucătoarea care se întoarce pe teren doar ca să se distreze. Cred că este ambițioasă, puțini știu cât de competitivă e. Ceea ce vrea este să câștige meciuri.
Nu știu cât timp va dori să (mai) joace, habar nu am, dar sunt sigur că indiferent cât timp va decide să joace, o va face cu tot ce-i stă în putere. Dacă va petrece mai mult timp pe teren, jucând, va fi fericită. Acum îi trebuie un timp pentru a se readapta la tot ce înseamnă un turneu, dar va reveni în forță pentru că e o campioană.”, declara antrenorul spaniol, înainte ca Simona să debuteze la Hong Kong, potrivit golazo.ro.
Între timp, Simona Halep a obținut prima victorie din ultimii doi ani, în fața australiancei Arina Rodionova, în primul meci disputat la turneul WTA 125 de la Hong Kong.
Fostul lider mondial a obținut o victorie muncită, după două ore și opt minute de joc, reușind să treacă de Arina Rodionova cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4.
CITEȘTE AICI Mesajul transmis de Simona Halep, după victoria obținută la Hong Kong