Jocurile Olimpice Campionul olimpic David Popovici s-a calificat în finală la 100 m liber

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber, după ce luni a reuşit să câştige proba de 200 m liber. 



David Popovici a terminat a doua semifinală pe locul al doilea, cu 47:66 secunde. După primii 50 de metri, David Popovici era pe locul al şaselea, dar a reuşit să recupereze fantastic pe ultimii metri şi merge în finala probei regină a nataţiei. 

David Popovici are al cincilea cel mai bun timp dintre finalişti. 

Finala este programată miercuri, 31 iulie

Cel mai probabil gând al lui Popovici după finala de 200 m liber 

Katinka Hosszu, de trei ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, la înot, actualmente expert Eurosport în cadrul emisiunii Bonjour, Paris, difuzată zilnic pe Eurosport 2, analizează performanţa tânărului înotător român şi spune la ce e posibil să se fi gândit acesta imediat după finalul cursei. 

"Cursa de ieri ne-a arătat cât de pregătit este, atât fizic, cât și mental. A rămas calm și nu s-a panicat, ci s-a concentrat pe cursa lui și a luptat până în ultima secundă. De aceea a câștigat medalia de aur. Nu a fost în poziția de a câștiga înaintea ultimilor 25 de metri. Am văzut că a fost foarte obosit la final și sunt sigur că acei ultimi 25 de metri au durut foarte tare, dar a câștigat și a fost extraordinar. 

Probabil primul lucru pe care îl spui este „Thank God!” pentru că atunci când este atât de strâns nu știi dacă ai câștigat sau nu. Uneori este greu să verifici pe ecran, fiindcă la finalul unei curse atât de intense nu poți vedea bine. Uneori uiți și pe ce culoar ai concurat, așa că e nevoie să verifici de două ori. Oricum, după ce verifici și vezi că ai câștigat, este un sentiment incredibil. Mereu am spus că cel mai frumos sentiment este atunci când, după ce câștig, mă uit la tabelă, pentru că este momentul în care prind entuziasm", a transmis Katinka Hosszu.

"Cred cu tărie că va fi mult mai ușor pentru el să concureze la 100m liber, în ce privește presiunea pe care o simte. Acum este campion olimpic. A bifat ce avea de făcut la Paris, iar proba de 100m este proba lui mai bună. O să fie extraordinar de văzut și sper că se va distra la 100m liber, că va intra în bazin și se va bucura de public și de cât de repede poate înota.

La 100m liber orice mic amănunt poate face diferența. Este o cursă în care nu îți permiți să faci greșeli. Dacă faci una mică la start, la final de lungime sau chiar și dacă greșești un braț sau respiri când nu trebuie, asta poate face o diferență uriașă. Este o probă la care trebuie să fi concentrat în totalitate, fără să te uiți în jur, ci înotând cât de repede poți. Sper ca David Popovici să câștige, dar îl încurajez și pe Kyle Chalmers din Australia. Pan Zhanle din China este, de asemenea, foarte, foarte rapid", a mai declarat Hosszu.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Jocurile Olimpice





pixel