Adrian Mutu, antrenorul celor de la CFR Cluj, crede că FCSB este aproape campioană, după victoria cu Farul Constanţa, scor 1-0. Acesta vrea concentrare maximă din partea jucătorilor săi în meciul de Cupă, contra celor de la Corvinul Hunedoara.
CFR Cluj a remizat cu Sepsi Sf. Gheorghe, 1-1, în etapa a doua din playoff, şi e la 10 puncte de FCSB, liderul campionatului, care a câştigat contra celor de la Farul Constanţa, cu 1-0.
Adrian Mutu, antrenorul clujenilor, crede că FCSB nu mai poate pierde titlul în acest sezon şi anunţă că elevii săi trebuie să fie foarte concentraţi la meciul de Cupă, contra celor de la Corvinul Hunedoara.
"Titlul nu a fost unul dintre obiectivele mele, este un obiectiv al clubului, bineînţeles, ca întotdeauna. Dar, în momentul de faţă, va fi foarte greu ca FCSB să mai piardă acest titlu după părerea mea, chiar dacă matematic se poate întâmpla orice.
În primele şapte luni eu nu am simţit pe propria piele ce înseamnă lupta pentru campionat, dar cei de la FCSB au cam condus campionatul, aşa cum s-a întâmplat cu Farul anul trecut. Bineînţeles că au fost momente când eu nu eram aici şi CFR putea să treacă pe primul loc, şi a avut mai multe şanse, dar le-a irosit. Au intrat cu o distanţă considerabilă în play-off. Am văzut şi aseară meciul şi au o oarecare maturitate în joc, se vede că este o echipă mai matură anul ăsta şi merită locul pe care este acum, nu avem ce discuta", a declarat Adrian Mutu într-o conferinţă de presă.
Antrenorul CFR Cluj spune că este mulţumit de jocul echipei sale, chiar dacă în faza de finalizare jucătorii clujeni ar trebui să aibă mai multă inspiraţie.
"Suntem limitaţi ca lot, avem probleme medicale, dar nu vreau să iau ca pe o scuză, asta este situaţia în momentul acesta şi trebuie să facem tot ce putem. În primele două etape de play-off am avut evoluţii bune, meciuri consistente. Păcat că nu am avut acea inspiraţie şi concentrare în faţa porţii, pentru că ne-am creat foarte multe ocazii şi echipa a jucat un fotbal bun. Trebuie să arătăm mai multă răutate în faţa porţii şi poate mai multă inspiraţie, să reuşim să marcăm, pentru că după ceea ce produce echipa nu am ce să reproşez băieţilor", a mai spus Mutu, citat de Agerpres.
"Jucătorii ştiu importanţa acestui meci, Cupa este unul dintre obiectivele clubului în acest an şi trebuie tratat ca atare meciul. Sper că băieţii se înţeleagă că va fi un meci greu. Ne aşteaptă o echipă omogenă, muncitoare, care a pus probleme şi altor echipe în trecut în Cupă. Trebuie tratat foarte serios acest meci.
Va fi stadionul plin, va fi şi în nocturnă, condiţiile nu vor fi cele mai bune, ca să spun aşa. Pentru ei este un meci foarte important. Ei vor juca cu mare ambiţie şi vor încerca să ne bată, trebuie tratat foarte serios şi mers la victorie. Cred că Corvinul e o echipă bună de Liga a II-a, şi nu numai, chiar dacă nu are drept de promovare. Chiar va fi un meci greu, pentru că jucăm la ei acasă, va fi un stadion plin, au o ambiţie şi mai mare decât până acum. Ştim ce ne aşteaptă, ştim ce presiune este pe noi, dar trebuie să o gestionăm. Şi băieţii trebuie să înţeleagă că la CFR Cluj tot timpul este presiune", a adăugat Mutu.
Pentru partida cu Corvinul Hunedoara, Mutu va folosi cea mai bună formulă de echipă: "Bineînţeles că voi folosi cea mai bună formulă de echipă, este unul dintre obiectivele noastre şi îl tratăm ca atare, foarte serios. Voi folosi cea mai bună formulă pe care o consider eu".