Retragerea tenismenei italience a fost remarcată de fani, după ce Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a publicat lista de jucători retrași din activitate.
În ziua de marți, 7 mai, numele Camilei Giorgi a apărut oficial pe lista de jucători retrași ai Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA).
Ajunsă pe locul 116 în clasamentul WTA, italianca s-a retras din tenis. De remarcat este faptul că ea nu a postat niciun anunț despre decizie pe rețelele de socializare și nici nu a abordat problema cu presa.
Cea mai înaltă poziție din ierarhia WTA a lui Giorgi a fost locul 26, în octombrie 2018.
Jucătoarea de 32 de ani a jucat ultimul meci la Miami Open, reușind să câștige doar două game-uri împotriva liderului mondial, Iga Swiatek, într-o partidă din turul doi al competiției, scor 6-1 6-1. Giorgi a disputat șase turnee în 2024, înregistrând șase înfrângeri și doar două victorii.
Declarându-se ca fiind retrasă din activitate, Giorgi va trebui să fie supusă testelor antidoping în afara competiției timp de cel puțin șase luni, dacă va dori să reînceapă să reintre în circuit.
Camila Giorgi a câștigat patru titluri WTA în circuit. Ea a triumfat prima dată în 2015, la Rosmalen (pe iarbă), cel mai mare succes fiind câștigarea titlului Masters de la Miami Open în anul 2021, când reușea să o învingă pe Karolina Pliskova.
În ceea ce privește turneele de Mare Șlem, Giorgi a atins faza sferturilor de finală la Wimbledon, în anul 2018. Ea a ajuns, de asemenea, în optimile de finală la US Open (2013) și Roland Garros (2022), pentru a atinge de cinci ori turul al treilea la Australian Open, scrie tennis.com
Camila Giorgi has retired from professional tennis.
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) May 8, 2024
It’s sad to see her leave the sport so suddenly and quietly.
But in a way, it’s poetic.
She’s a woman of few words & always let her racquet do the talking.
????4 career titles
????1 WTA 1000 title
????Career high ranking #26… pic.twitter.com/MdJtrPulJJ