Superliga Romaniei Budescu - Alibec, din nou în prim-planul Superligii. Cum arată echipa etapei a X-a

Data publicării:
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres

Constantin Budescu (35 de ani) și Denis Alibec (33 de ani) se regăsesc în echipa etapei a X-a a Superligii, cei doi foști colegi urmând să se înfrunte în cea de-a XI-a rundă.



Echipa etapei a X-a a Superligii

Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat cel mai bun unsprezece al etapei a X-a.

PORTAR

„Jesus Fernandez (Poli Iași) - Al doilea meci la rând fără gol încasat. La Arad, portarul ieșenilor a avut opt intervenții excepționale.

FUNDAȘI

Aly Abeid (CFR 1907 Cluj) - Fundașul de bandă al CFR-ului a fost sigur în defensivă și foarte periculos de fiecare dată când a urcat în atac.

Valerică Găman (FC Hermannstadt) - A făcut față cu brio atacurilor adverse. Experiența sa este un mare avantaj pentru sibieni în sezonul curent.

Marian Huja (Petrolul Ploiești) - A ajuns la o maturitate care oferă încredere echipei. A câștigat toate duelurile aeriene în care a fost implicat.

Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Căpitanul oltenilor și-a mobilizat colegii în momentele dificile, dând tonul acțiunilor ofensive.

MIJLOCAȘI

Tobias Christensen (FC Rapid 1923) - Un jucător cu o calitate tehnică deosebită, dovadă și pasa spectaculoasă oferită la primul gol marcat de Rareș Pop.

Aldair Ferreira (FC Botoșani) - A înscris unul dintre cele mai spectaculoase goluri din ediția curentă, șut de la peste 45 de metri. A fost întâia reușită izbutită în campionat.

Takuto Oshima (Universitatea Craiova) - S-a impus ca titular în tricoul alb-albaștrilor din Bănie. De remarcat capacitatea de efort a japonezului. Cu puțin noroc, a înscris primul său gol în Superligă.

ATACANȚI

Rareș Pop (FC Rapid 1923) - Două goluri frumoase, reușite în urma cărora Rapid s-a impus în duelul cu Unirea Slobozia. A ajuns la 11 goluri în 70 de prezențe în Superligă.

Constantin Budescu (Gloria Buzău) - Recital! A marcat, a fost decisiv la autogol înscris de botoșăneni, a șutat în bară, a reușit cinci driblinguri și a încântat cu pasele sale.

Denis Alibec (Farul Constanța) - Decisiv pentru constănțeni a doua rundă la rând. A transformat două penalty-uri și a scos un cartonaș roșu.

ANTRENORUL ETAPEI

Marius Șumudică (FC Rapid 1923) - După o prestație consistentă, giuleștenii au câștigat pe terenul ialomițenilor și s-au apropiat la trei puncte de play-off.”, au scris cei de la LPF.

Denis Alibec i-a transmis un mesaj viitorului său adversar, Constantin Budescu, înainte ca cei doi foști colegi să se întâlnească. Gloria Buzău primește vizita celor de la Farul Constanța duminică, 29 septembrie, începând cu ora 16:00, într-un meci care contează pentru a XI-a etapă a Superligii.

Să sperăm că Budescu nu va da totul pe teren, că o lasă puțin mai moale. E un jucător extraordinar, sperăm să nu facă un meci bun. (n.r.- Îi transmiți un mesaj?) Să stea la Ploiești”, a declarat Denis Alibec, despre fostul său coleg, Constantin Budescu.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel