Fotbal Brașovul va avea un nou stadion: Nici 10.000 de locuri care costă 33 de milioane de euro

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Finanțarea investiției va fi asigurată prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Națională de Investiții.



Brașovenii vor avea un nou stadion: 9.715 locuri

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, a anunțat că Guvernul României a aprobat proiectul privind construirea unui nou stadion în municipiul Brașov, care va fi amplasat pe vechea arenă din oraș, cunoscută drept Stadionul „Tineretului”.

„Brașovenii merită un stadion modern și-l vor avea! La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea Stadionului Tineretului din municipiul Brașov.

Obiectivul va fi construit pe amplasamentul vechiului stadion și va avea o capacitate totală de 9.716 locuri și un teren de fotbal cu o dimensiune de 105mx68m.

Finanțarea investiției, în valoare totală de 164.434.000 de lei, va fi asigurată de MDLPA, prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Națională de Investiții.

Brașovenii au solicitat de mult timp construirea acestui stadion în condițiile în care, la nivelul municipiului nostru, infrastructura pentru practicarea sportului de masă (inclusiv fotbal) este deficitară, iar în Zona Metropolitană Brașov sunt înregistrate 313 asociații și cluburi (în creștere cu 26% față de anul 2015), 230 dintre acestea activând chiar în municipiul Brașov.”, a transmis ministrul Adrian Ioan Veștea, pe pagina de Facebook.

Actualul stadion din municipiul Brașov are o capacitate de 8.800 de locuri, fiind cea mai mare arenă din oraș. Ea este este formată din suprafața de joc și alte cinci corpuri de clădiri realizate în urmă cu mai bine de 80 de ani.

Tribuna unde va fi oficiala va avea trei niveluri, în timp ce cele două peluze și cealaltă tribună vor fi pe un nivel, potrivit agendaconstrucțiilor.ro, în timp ce parcarea va avea 324 de locuri.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel