Liga Campionilor Borussia Dortmund, prima reacţie după ce a aflat că Istvan Kovacs o arbitrează la meciul cu Real Madrid

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat la meciul dintre Real Madrid şi Borussia Dortmund, din Liga Campionilor. Germanii au reacţionat oficial. 



"E această numire de bun augur?

"Românului i-a fost încredințat meciul. A arbitrat 22 de meciuri până acum în Champions League, două care le-a implicat pe Borussia Dortmund.

Ambele în deplasare și ambele câștigate. 2-1 cu Zenit, pe 8 decembrie 2020, și 3-1 cu AC Milan, pe 28 noiembrie 2023", au scris germanii pe site-ul oficial. 

Doi arbitri români, delegați să conducă partide din Liga Campionilor

Doi arbitri români împreună cu brigăzile lor vor conduce partide din runda a treia a Ligii Campionilor. Istvan Kovacs va merge pe Santiago Bernabeu pentru partida Real Madrid – Borussia Dortmund, meci programat marți, 22 octombrie, de la ora 22:00. Va fi partida sa cu numărul 23 în Liga Campionilor.

„Centralul” român va fi ajutat de conaționalii Mihai Marica și Florin Neacșu, asistenți, și de al patrulea oficial Marcel Bîrsan. În camera VAR se vor afla Pol van Boekel și Erwin Blank, ambii din Țările de Jos.

De asemenea, și Horațiu Feșnic a fost delegat în UEFA Champions League. El se află în fața primului său meci în fazele principale ale Ligii Campionilor, el conducând până acum partide doar în preliminariile cele mai importante competiții europene. El va arbitra duelul dintre Girona și Slovan Bratislava, marți, 22 octombrie, ora 22:00.

Îi va avea alături pe asistenții Valentin Avram și Alexandru Cerei și pe al patrulea oficial Szabolcs Kovacs. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Tomasz Kwiatkowski (Polonia).

Istvan Kovacs (40 de ani) a mai arbitrat un meci extrem de important din cadrul competiției Ligii Campionilor, din sezonul 2023/2024, respectiv Barcelona - PSG, scor 1-4 (6-4 la general), partidă din returul sferturilor de finală.

Chiar dacă spaniolii nu au avut decât critici la adresa românului după meci, UEFA îi mai acordă arbitrului șansa de a conduce o partidă „de gală”.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Liga Campionilor




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel