Echipa condusă de antrenorul Laszlo Boloni a retrogradat din Ligue 1, după ce a fost învinsă de formația celor de la Saint Etienne.
Echipa franceză Metz, condusă de tehnicianul român Laszlo Boloni, a retrogradat în cea de-a doua divizie de fotbal, după barajul în dublă manșă cu formația celor de la Saint Etienne. Adversarii elevilor lui Boloni s-au impus în tur, scor 2-1, pe teren propriu, iar în retur scorul a fost egal, 2-2, după prelungiri.
Saint Etienne a înscris golul egalizator și totodată victorios în minutul 116 al meciului din retur. Gruparea Metz a rămas în inferioritate numerică încă din minutul 5, după ce Diallo a primit cartonaș roșu și a fost eliminat din meci.
După intrarea în prelungiri, jucătorii lui Metz nu păreau că sunt deloc depășiți de către adversari, ba chiar din contră - elevii lui Boloni au evoluat mai bine decât cei de la Saint Etienne. Cu toate acestea, un gol al oaspeților, din minutul 116, a schimbat soarta partidei și a echipei Metz. Wadji a marcat golul egalizator din partidă, astfel Saint Etienne reușind să promoveze în Ligue 1, scor general 4-3.
După acest rezultat, formația pregătită de Ladislau Boloni a retrogradat din primul eșalon de fotbal, antrenorul lăsând vie curiozitatea despre viitorul său la echipă, spunând că va lua o decizie după ce revine din vacanță.
„Ce ne-a lipsit azi? Un gol. A fost vorba despre detalii, însă niște detalii care au făcut diferența. Nu voi analiza acum, întrucât în asemenea momente spui doar 50% din adevăr. Nu sunt prea multe de spus despre atitudinea jucătorilor mei, jos pălăria!
A fost un scenariu pe care nu îl anticipam. Trebuie să învățăm din ceea ce s-a întâmplat astăzi și să devenim și mai puternici.
Dacă a fost ultimul meu meci pe banca lui Metz? Voi merge în vacanță și vom vedea apoi”, a spus Boloni, conform beIN Sports.
Contractul lui Ladislau Boloni cu Metz expiră în vara anului viitor. Acesta a preluat formația celor de la Metz în urmă cu două sezoane, la finalul primei stagiuni reușind să promoveze în Ligue 1.
Antrenorul nu a fost foarte dornic să dea detalii despre viitorul său la echipă, fiind întrebat de un alt reporter despre planurile sale: „O ultimă întrebare, Laszlo. Ce faci sezonul viitor?”, a fost întrebat Boloni.
Antrenorul a răspuns „Vă urez un concediu plăcut și la revedere”, părăsind interviul.
„Mai ai energie? Mulțumesc, ești foarte amabil”, i-a mai răspuns jurnalistul, în timp ce Boloni pleca.
Bon, sinon Laszlo Boloni toujours fidèle à son poste d’amabilité envers de gentils journalistes. ????
— Actu Ligue 1 (@ActuL1_) June 2, 2024
???? @PVSportFR pic.twitter.com/J1Yp3cJmNo