Competitii Bogdan Lupşe, jucător român de oină, desemnat cel mai bun sportiv din lume

Data publicării:
Sursa: World Ethnosport Confederation
Sursa: World Ethnosport Confederation

Bogdan Lupşe, jucător de oină legitimat la Frontiera Tomis Constanţa, a fost desemnat cel mai bun sportiv senior din lume de către World Ethnosport Conferederation, în cadrul forumului organizat în Antalya. 



"În cadrul întâlnirii din Antalya, sportul nostru naţional a strălucit prin Bogdan Lupşe. Jucătorul Frontierei Tomis Constanţa a câştigat titlul la categoria de cel mai bun senior", se arată în comunicatul FRO.

Lupşe a declarat că premiul reprezintă o recunoaştere internaţională a valorii oinei.

"Sunt extrem de fericit. Este rezultatul activităţii depuse de către toţi cei implicaţi în sportul nostru naţional. În acelaşi timp este o recunoaştere a valorii acestui sport, care a fost integrat perfect în familia sporturilor tradiţionale existente la nivel mondial", a spus Bogdan Lupşe.

La rândul său, preşedintele FRO, Nicolae Dobre, a afirmat: "Preşedintele World Ethnosport Confederation, Bilal Erdogan, a apreciat rezultatul obţinut de Bogdan, l-a felicitat şi în câteva cuvinte a rezumat ... viitorul: 'Acum trebuie să învăţăm să jucăm oină!'".

Ediţia a şasea a forumului World Ethnosport Confederation s-a desfăşurat în perioada 16-18 februarie în Antalya (Turcia), iar România a fost reprezentată de Federaţia Română de Oină prin preşedintele Nicolae Dobre şi Bogdan Lupşe.

Pe parcursul întâlnirii cei peste 100 de participanţi din peste 60 de ţări din întreaga lume au discutat despre situaţia sporturilor tradiţionale din fiecare ţară şi au făcut propuneri de organizare a unor activităţi comune în viitor sub umbrela WEC, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Competitii




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel