Bogdan Lobonţ este antrenorul principal al Rapidului după ce giuleştenii s-au despărţit de Cristiano Bergodi. Antrenorul italian a plecat de la Rapid după ce a pierdut primele 4 meciuri din playoff.
Conducerea Rapidului a luat măsuri după înfrângerea suferită acasă, scor 1-0, cu Sepsi, şi a reziliat contractul cu italianul Cristiano Bergodi, numit pe banca echipei încă de la începutul campionatului.
Giuleştenii nu au mai câştigat nicio partidă de la derby-ul cu FCSB de pe Arena Naţională, când au marcat de 4 ori în poarta lui Ştefan Târnovanu. Dintr-o candidată la titlu, Rapid a picat pe locul 5 în Liga 1 şi poate rata chiar şi clasarea pe un loc care permite intrarea în cupele europene.
Dan Şucu a decis să rezilieze contractul italianului şi l-a numit antrenor principal interimar pe Bogdan Lobonţ, secondat de Adrian Iencsi, până la finalul campionatului. "Lobby" a făcut primele declaraţii din postura de antrenor principal al giuleştenilor.
"Am primit această oportunitate cu mare entuziasm, şi vreau să transmit asta şi jucătorilor, împreună cu colegii mei. Au calitate foarte bună, au demonstrat-o în atâtea meciuri, şi pot face lucruri fantastice în următoarele meciuri care au mai rămas de jucat.
A visa nu te costă nimic. Important e să munceşti, iar munca te răsplăteşte. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu vom reuşi împreună (n.r. cu Adrian Iencsi) să câştigăm şi un titlu, după cel câştigat ca jucători pentru Rapid.
E fundamental să te gândeşti cât mai sus posibil. De asta ne-am apucat de meseria asta. Cât ai visuri măreţe poţi obţine cât mai mult posibil. Important e să munceşti zi de zi pentru aceste visuri, aceste obiective. Obiectivul e rezultatul, dar parcursul şi procesul te duc la împlinirea visului. Focusul trebuie să fie zi de zi pe ceea ce faci.
Nu trebuie să ne ascundem după deget. Din punct de vedere mental, nu suntem la un nivel înalt. Suntem jos! Dar avem forţa necesară şi ustensilele necesare să ne ridicăm. Din orice te poţi ridica. Sunt convins că putem să depăşim acest moment din punct de vedere mental. E inutil să vorbim despre tot ce s-a întâmplat până acum, am vorbit şi noi între noi, important e ce facem astăzi, ca să obţinem ceva mâine. Totul se rezumă la parcursul pe care îl facem. La final, putem trage linie să vedem unde am ajuns. Important e ca toată energia noastră să o îndreptăm spre ce vrem să facem. Avem toate calităţile necesare. Nu e uşor!", a declarat Bogdan Lobonţ.
FCSB vine după patru victorii în playoff, din tot atâtea meciuri. Rapid este la polul opus, după ce a pierdut toate partidele disputate în această fază a competiţiei. Întrebat cât de mult contează aceste aspecte într-un derby, Bogdan Lobonţ a spus că "nu contează. Într-adevăr, ei traversează o perioadă extraordinară, au şanse mari să câştige titlul, să fie campioni. Noi suntem în obiectiv, facem tot posibilul să obţinem maximum posibil din ce se poate obţine, cu tot ce avem la dispoziţie. Referitor la meci, am avut atâtea experienţe, şi de când sunt la Rapid, şi în cariera de jucător. Aceste lucruri nu contează, pentru că sunt jucători care se autodepăşesc şi de o parte şi de cealaltă. Nu cred că vor fi diferenţe mari sâmbâtâ seara. La partida cu Dinamo, pe care am avut-o pe Arena Naţională, s-a confirmat tot ce am spus eu. Vom lupta pentru fiecare minge, pentru fiecare rezultat".
"Toată lumea îşi doreşte asta. Şi e important ca toată lumea să vrea. E o diferenţă subtilă între a-ţi dori şi a vrea. Dacă toţi vor, vom îndeplini acest obiectiv. Dacă vrem, ştim ce trebuie să facem ca să ajungem la obiectivul respectiv. Câte şanse are Rapidul în momentul de faţă să se întoarcă în Europa nu pot eu să spun, nu sunt statistician. Ei se ocupă de cifre. Acum sunt antrenor, alături de Adi, de Ciprian, de Mihai Toader, ne dau o mână de ajutor", a completat Bogdan Lobonţ.
"Lobby" va debuta pe banca Rapidului sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 20:30, în derby-ul contra celor de la FCSB.