Superliga Romaniei Bogdan Andone, primele explicaţii după ieşirea nervoasă din meciul cu Oţelul. "Suntem proştii campionatului?"

Data actualizării: | Data publicării:
Facebook FC Botoșani
Facebook FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul celor de la FC Botoşani, a avut o ieşire nervoasă în minutul 84 al meciului cu Oţelul Galaţi, din prima etapă. Acesta a fost eliminat, după ce a înjurat arbitrii partidei. 



Bogdan Andone a protestat vehement după ce arbitrul partidei dintre FC Botoşani şi Oţelul Galaţi nu a acordat o lovitură liberă pentru botoşăneni în preajma careului advers, la scorul de 3-2 pentru gălăţeni. 

Acesta a fost filmat adresând insulte arbitrului central, care l-a eliminat, iar ulterior a ţipat şi la arbitrul asistent, refuzând să iasă de pe teren. Spre finalul momentului, s-a prefăcut chiar că aruncă cu sticla de apă spre arbitru. 

Nu este prima dată când Bogdan Andone este eliminat pentru proteste de pe banca lui FC Botoşani. În playout-ul sezonului trecut, la meciul cu Dinamo, Bogdan Andone a fost trimis în tribune după ce a protestat la fel de vehement pentru un out neacordat echipei sale, în minutul 30. Atunci a luat două etape de suspendare, însă acum este posibil ca pedeapsa să fie una mai mare. 

Ion Crăciunescu este de părere că "va primi cel puţin trei etape de suspendare", în timp ce Florin Bratu este de părere că "poate lua maximum două etape. A văzut cineva că se dau mai mult de două etape pentru astfel de gesturi? Că eu nu am văzut". 

Primele explicaţii ale lui Bogdan Andone 

Antrenorul celor de la FC Botoşani a făcut mai multe declaraţii după meci, însă nu a abordat şi subiectul ieşirii nervoase. 

"Vreau să atrag atenţia asupra acestei delegări. Brigada de arbitri a fost încălecată de banca adversă. Total eronată delegarea. Brigada a fost depăşită de miza jocului, de intensitatea jocului. Trebuiau trimişi arbitri cu personalitate şi experienţă. 

Vreau să atrag atenţia asupra programărilor. Am jucat luni, vom juca peste 4 zile la Iaşi. Azi s-a jucat la 38 de grade. Suntem singura echipa programată la 3 zile distanţă. Vreau să ştiu de ce noi, de ce FC Botoşani? De ce adversarii de vineri au 2 zile de recuperare în plus? Nu cred că ne vom putea recupera fizic. Suntem proştii campionatului? Anul trecut ne-a ajutat Dumnezeu, am avut şansă, am luptat. Dar dacă vor continua aceleaşi lucruri, cu aceleaşi delegări, cu deplasări la 3-4 zile, în condiţiile în care noi nu avem aeroport să ajungem la Arad, Sibiu, Constanţa, şi facem 9-10-15 ore pe drum, înseamnă că investiţiile domnului Iftime sunt în van. Pentru că, practic, sunt cheltuieli exagerate şi nu îşi merită banii", a declarat Bogdan Andone. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel