Jucătoarea de tenis de masă este dezamăgită după eliminarea echipei feminine a României de la Jocurile Olimpice, dar continuă sî își urmărească visul de a câștiga o medalie olimpică.
Bernadette Szocs a declarat, luni, după ce România a fost eliminată în proba de echipe a turneului de tenis de masă de la Jocurile Olimpice de la Paris, că în întâlnirea pierdută cu India în optimile de finală diferența a fost făcută în primele două meciuri.
„Din păcate, diferența s-a făcut în primele două meciuri. Acolo ne-ar fi trebuit foarte mult unul dintre cele două meciuri, pentru că știam că va fi o întâlnire foarte dificilă împotriva lor. De fiecare dată am avut meciuri strânse cu India. Din păcate azi nu ne-a ieșit, au condus cu 2-0 apoi, am încercat să revenim, dar știam că dacă ajungem la un 2-2 este dificil.
Pentru că Manika Batra are mai multă experiență decât Adina. Au mai și jucat împreună nu de mult timp și a învins-o, deci are un plus față de ea. Nu ar fi trebuit să ajungem acolo, este o dezamăgire foarte mare. Acum nu mai avem cum să dăm timpul înapoi. Din greșelile astea trebuie să învățăm și să încercăm data viitoare să fie 2-0 pentru noi”, a afirmat ea.
Cu toate că este dezamăgită, Szocs a menționat că nu renunță la visul său cel mare, acela de a cuceri o medalie olimpică.
„Sunt tare dezamăgită, nici nu pot exprima în cuvinte. Încă nu realizez 100% ce s-a întâmplat, adică nu vreau să accept situația, chiar dacă deja s-a întâmplat. Am foarte multe de învățat de aici, de la Jocurile Olimpice de la Paris. Mă motivează, am o ambiție în plus.
Chiar nu am niciun regret față de ceea ce am făcut la aceste Jocuri, pentru că am lăsat totul deoparte și am făcut totul pentru tenisul de masă. Acum știu că trebuie să mă antrenez și mai mult. Trebuie să acceptăm că am avut noi o zi mai slabă și ele o zi mai bună. Eu nu voi renunța însă la visul meu cel mare. Mai am patru ani la dispoziție și sunt convinsă că într-o zi va deveni realitate”, a explicat jucătoarea română.
Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de India cu scorul de 3-2, luni, în optimile de finală și a încheiat astfel participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
Tricolorele au început cu stângul și au pierdut primele două meciuri, apoi au revenit și au restabilit egalitatea (2-2), dar s-au înclinat în meciul decisiv.
Partida inaugurală, cea de dublu, a fost pierdută cu 0-3 (9-11, 10-12, 7-11) de Adina Diaconu și Elizabeta Samara în fața perechii Archana Girish Kamath/Sreeja Akula.
Surpriza neplăcută a fost înfrângerea suferită de Bernadette Szocs în duelul cu Manika Batra, scor 0-3 (5-11, 7-11, 7-11).
Samara a adus primul punct al tricolorelor, după 3-2 (8-11, 11-4, 7-11, 11-6, 11-8) cu Sreeja Akula, apoi Bernadette Szocs a învins-o pe Archana Girish Kamath cu 3-1 (11-5, 8-11, 11-7, 11-9).
În meciul decisiv, Manika Batra, cea mai bună jucătoare indiană, a învins-o pe Adina Diaconu cu 3-0 (11-5, 11-9, 11-9). Echipa României, care va încheia pe locul 9, a ocupat locul 5 la Tokyo, 7 la Beijing 2008 și 9 la Rio de Janeiro 2016, scrie Agerpres.
Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles (2028).