Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Budapesta, că el şi jucătorii săi sunt în gardă în perspectiva partidei cu Belarus, însă este și trist.
'Sunt trist că mâine nu putem avea suporterii echipei naţionale alături de noi, dar să dea Dumnezeu să le aducem acasă trei puncte extrem de necesare în provocarea pe care o avem. Ne aşteptăm la un joc dificil, complicat, suntem puşi în gardă de posibilităţile adversarului de mâine. Belarus a arătat foarte multe lucruri bune în această campanie. Am văzut exprimarea lor în dubla cu Israel şi în victoria împotriva celor din Kosovo.', a zis Iordănescu.
'Ştim de asemenea problemele pe care ni le-au pus la Bucureşti în anumite momente, aşa că toate aceste lucruri ne-au pus în gardă. Mai ales că în urma analizei făcute consider că Belarus e o echipă în creştere. Mie îmi arată ca o naţională în reconstrucţie, iar ăsta e un lucru periculos, pentru că de multe ori nu ştii la ce să te aştepţi. Nu ne permitem să fim superficiali', a spus tehnicianul.
'Nu e nimeni în lumea asta care să aibă mai multă încredere în aceşti băieţi, în acest grup, decât am eu. Singura grijă pe care o am este ca ei să intre extrem de capacitaţi în teren. Încrederea mea în ei e totală, iar dacă noi vom arăta versiunea noastră cea mai bună sunt sigur că putem face un joc bun cu un rezultat extrem de important. Suntem neînvinşi, dar avem respect, suntem în gardă, sper să demonstrăm că suntem şi responsabili. Din păcate nu avem decât varianta victoriei, din fericire e foarte bine că suntem puşi în situaţia asta pentru că avem şanse la calificare. Vom vedea o naţională pornită pe o dorinţă mare de a câştiga şi de a merge din nou la un turneu final. Îmi doresc în acelaşi timp un joc clar, nu mă interesează în ce minut marcăm, dar trebuie să marcăm, vreau doar să ducem punctele acasă', a adăugat selecţionerul.
Prima reprezentativă de fotbal a României întâlneşte echipa Belarus, joi, de la ora 21:45, pe Stadionul Szusza Ferenc din Budapesta, într-o partidă contând pentru Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
Într-un alt meci, selecţionata României va întâlni Andorra, în data de 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti.