Superliga Romaniei Basarab Panduru ştie unde a greşit Ovidiu Burcă după promovarea în Liga 1. "80% şanse să fii demis"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Ovidiu Burcă a fost demis de Dinamo Bucureşti, iar în locul său a fost adus Zeljko Kopic. Basarab Panduru ştie unde s-a greşit în vară la Dinamo, lucru care a dus astfel la demiterea lui Burcă. 



"Nu sunt singurul antrenor demis. Au mai fost antrenori în lume care au fost demişi după promovare. Spre exemplu, antrenorul celor de la Girona (n.r. Michel) a avut două promovări cu două echipe. E a treia echipă pe care o promovează la prima ligă. De la celelalte două, de fiecare dată a fost demis în primul an. Deci nu sunt un caz unic", a declarat Ovidiu Burcă la Orange Sport

"La noi, în România, 80% dintre antrenorii care promovează sunt daţi afară în primul an. Nu zic în primele 10 etape. Dar mulţi sunt daţi afară în primele 10 etape. De ce să fie altfel aici? Doar el credea anul trecut că Dinamo promovează, doar el ne spunea asta. În afară de el nu a crezut nimeni. Dar asta e la Liga 2. După care s-a intrat în Liga 1 cam cu aceeaşi echipă. Au venit unii foarte târziu, dar a început cu aceeaşi echipă. Când faci trecerea la prima ligă de la liga a doua cu aceeaşi echipă, şansele sunt extrem de mari, spre 80%, să fii demis. E simplu, nu ai şanse", a declarat Basarab Panduru. 

"La noi a fost barajul ăsta, ne-am întins foarte mult, apoi a fost acea blocare a transferurilor pe care am avut-o. Apoi a fost conexiunea pe care am avut-o cu lotul ăla de jucători şi toată lumea mi-a imputat că emoţional am fost legat de jucători. Fără să mă leg sentimental de ei şi fără să le intru în suflet şi minte, nu am fi promovat niciodată. Ştiu că la fotbal nu trebuie să fii emoţional, dar aşa a fost să fie. Nu îmi reproşez deloc asta", a mai spus şi Burcă. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel