Dinamo București a reușit să obțină o victorie clară în fața Petrolului Ploiești, scor 4-1, pe teren propriu.
Echipa de fotbal din „Ștefan cel Mare” a obținut prima victorie din noul sezon al Superligii, după ce a fost la un pas de a câștiga partida în fața celor de la CFR Cluj, din prima etapă a campionatului, scor 2-3. „Câinii roșii” i-au condus cu 2-0 pe elevii lui Dan Petrescu, dar ardelenii au reușit să întoarcă soarta meciului.
De această dată, dinamoviștii au reușit să înregistreze o victorie clară în fața „lupilor galbeni”, scor 4-1, pe stadionul „Arcul de Triumf”. Primul gol al meciului i-a aparținut lui Abdallah (12), ca noul jucător Cătălin Cîrjan (41) să înscrie al doilea gol din tot atâtea partide jucate în tricoul „alb-roșu”.
Astrit Selman a adus tabela la 3-0 (61) în favoarea elevilor lui Kopic, ca mai apoi petroliștii să înscrie „golul de onoare” în minutul 82, prin Valentin Țicu. Scorul final, 4-1, a fost înregistrat printr-o lovitură de la 11 metri executată de Dennis Politic, în minutul 86.
Basarab Panduru a fost impresionat de evoluția dinamoviștilor, spunând, totodată, că Dennis Politic a arătat o formă de individualism la execuția penalty-ului.
„O mare victorie pentru Dinamo, joc frumos, au deschis repede scorul, Cîrjan a marcat pentru 2-0. E un 4-1 nesperat, probabil că nici ei nu se așteptau.
Începe bine și ca rezultate, dar și prima repriză din meciul cu CFR e de ținut minte. Și meciul acesta e de ținut minte. Dinamo are vână în acest start de campionat. Jucătorii aleargă, se demarcă
(n.r. Denis) Politic mi s-a părut puțin individualist, deși îmi place cum joacă. S-a văzut și la penalty, a pus el mâna pe minge, deși, poate, nu el era executantul.
Selmani era foarte supărat, a venit Abdallah să îi spună ceva, nici nu a vrut să audă. E foarte nervos, până la urmă ia Politic mingea și bate”, a mai declarat Basarab Panduru, la Prima Sport 1.