Echipa Atletico Madrid s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Spaniei la fotbal, după ce a învins la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia de liga a treia Marbella FC, într-un meci disputat sâmbătă seara.
Atacantul francez Antoine Griezmann a marcat unicul gol al întâlnirii, în minutul 16, scrie Agerpres.
Atletico Madrid a obţinut cu această ocazie a 13-a sa victorie consecutivă în toate competiţiile, egalând astfel cea mai bună serie de succese din istoria sa, stabilită în cursul anului 2012, sub comanda actualului său antrenor, Diego Simeone, informează EFE.
FC Barcelona s-a calificat la rândul ei în optimile Cupei Spaniei, după ce s-a impus cu scorul de 4-0 pe terenul echipei de liga a patra UD Barbastro, prin dubla lui Robert Lewandowski (31, 47) şi golurile lui Eric Garcia (21) şi Pablo Torre (56).
Rezultate înregistrate în şaisprezecimile de finală ale Cupei Spaniei
Vineri
Pontevedra - RCD Mallorca 3-0
Granada - Getafe 0-1, după prelungiri
Racing Ferrol - Rayo Vallecano 1-3
Sâmbătă
SD Huesca - Betis Sevilla 0-1
Tenerife - Osasuna Pamploma 1-2
Almeria - Sevilla FC 4-1
UD Barbastro - FC Barcelona 0-4
Logrones - Athletic Bilbao 3-4, la loviturile de departajare
Marbella FC - Atletico Madrid 0-1