Superliga Romaniei Avantajul FCSB-ului în acest sezon, subliniat de Alex Băluţă după Supercupa României

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

FCSB a câştigat Supercupa României, scor 3-0, contra celor de la Corvinul Hunedoara. Alex Băluţă, atacantul FCSB-ului, a spus care este avantajul echipei antrenate de Elias Charalambous şi Mihai Pintilii în acest sezon. 



"E o bucurie imensă pentru noi că începem în felul ăsta. E un trofeu important pentru noi, nu a fost un meci uşor, chiar dacă am câştigat cu 3-0. Ne-au pus probleme în prima repriză. E important să luăm lucrurile bune din acest meci, iar marţi, în Champions League, să punem în practică lucrurile bune din cantonament şi să continuăm cu dreptul. 

Şi eu zic că echipa e mai bună decât anul trecut. Stăm numeric mai bine, am reuşit să aducem jucători foarte buni pe toate poziţiile, sunt dubluri pe toate poziţiile. Important e să fim uniţi şi să creăm acel grup unit care să ne aducă victorii", a declarat Alex Băluţă pe teren, la finalul partidei. 

FCSB s-a impus în Supercupa României, scor 3-0, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara. Golurile au fost înscrise de David Miculescu, Marius Ştefănescu şi Luis Phelipe. FCSB a ratat alte câteva ocazii mari de a marca. 

Este prima Supercupă a României cucerită de FCSB din 2013 încoace. 

Pentru FCSB şi Corvinul Hunedoara urmează meciurile din cupele europene. FCSB o înfruntă pe Virtus AC în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, în timp ce Corvinul Hunedoara va juca împotriva lui Paksi, din Ungaria, în primul tur preliminar al Europa League. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel