România a picat în grupa H în preliminariile CM2026, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino.
”Eu nu sunt așa entuziasmat după tragerea la sorți pentru că am văzut echipa Austriei, am fost delegat UEFA și la două jocuri ale lor. E o echipă extrem de puternică, cu jucători foarte puternici din punct de vedere fizic. Dacă le dai spații, nu ai nicio șansă.
Hai să vedem rezultatele de la EURO. Au bătut Olanda. Au un antrenor extraordinar, cu experiență. Și noi avem, dar m-am întâlnit cu el și vorbeam de echipa lor. Bosnia e o echipă care poate bate pe oricine, dar care poate fi și bătută de oricine. Acolo jucăm în condiții speciale, nu multe naționale câștigă.
Pentru noi, văzând celelalte grupe... sunt grupe în care nu aveai nicio șansă. Bosnia e în reconstrucție, o să aibă mulți jucători tineri. Noi ne vom bate cu Austria, dar și Elveția a avut prima șansă. Austria e peste Elveția. Majoritatea jucătorilor evoluează în Bundesliga”, a declarat Florin Prunea.
”Nu e vorba despre noroc, trebuie să câștigi meciurile ca să poți spune că am avut noroc sau nu. E o grupă echilibrată. Austria a câștigat grupa de la EURO, înaintea Franței, iar în Liga Națiunilor pe doi, după Norvegia.
Chiar dacă Austria e o țară mai mică, lucrurile nu sunt simple. Sunt jucători buni, care joacă în Bundesliga. Ce înseamnă balauri? Austria le-a bătut pe Franța și pe Olanda, păi, care e balaurul? E o grupă care se joacă. Cum să fiu mulțumit? Voi fi mulțumit dacă vom ajunge la Cupa Mondială.
Avem o echipă cu jucători buni, cu experiență, care sunt foarte buni prieteni, un grup competitiv, un grup puternic. Trebuie să analizăm foarte bine echipele. Nu va fi simplu nici împotriva Bosniei, care are jucători foarte puternici.
Sigur, trebuie să fim optimiști, să pregătim foarte bine jocurile, jucătorii trebuie să fie concentrați la echipele de club, să rămână titulari până la startul preliminariilor. E o calificare care se joacă. Mult entuziasm și speranță de calificare.
Eu nu m-am gândit cu cine putem cădea. E același lucru, toate echipele sunt foarte bine pregătite. Și echipele care par mici sunt pregătite foarte bine”, a declarat Mircea Lucescu.