Fotbal Aurel Ţicleanu, în Divizia C la 14 ani, în echipa naţională la 19 ani. "Nu am crezut niciodată că voi ajunge un mare fotbalist"

"E greu să fii scriitor, pentru că nu am crezut că pot ajunge la nivelul ăsta. Nu am crezut că pot ajunge eu să creez cursul de filozofie a fotbalului, care ne-a fost cerut şi de la UEFA. Dar uite că sunt lucruri pe care nu ştii că le poţi face. Apropo de presa zilelor noastre, sunt întrebat des ce sfaturi i-aş da tânărului Ţicleanu, dacă m-aş duce în trecut. Ce sfaturi ca să ajungă un mare fotbalist. Şi am spus că eu nu am crezut niciodată că voi ajunge un mare fotbalist. 

Am început să joc la 14-15 ani la Divizia C, unde jucam cu fotbalişti de la 20 de ani în sus, erau bărbaţi. Eu eram un copil care încercam să îi ajut, să nu îi încurc. Nu am crezut că voi ajunge undeva. La 17 ani m-a luat Universitatea Craiova. Şi eu îi văzusem pe la televizor pe oamenii ăia. Eu ţineam cu FC Argeş. Şi deodată am intrat în vestiarul ăla plin de vedete. Când vreodată puteam eu crede că voi ajunge ceva? Mai ales că linia de mijloc era Donose - Beldeanu - Balaci. Nu ştiu dacă era cea mai bună din ţară, dar în primele trei chiar era. 

Şi unde să joci tu, copil, venit de la ţară, în faţa lor? Sunt minunăţii, miracole!", a declarat Aurel Ţicleanu la Un Podcast la Alt Nivel. 

În Divizia C la 14 ani, în echipa naţională la 19 ani

"Eu m-am apucat ceva mai devreme de fotbal, nu la 15 ani. Am plecat la 9 ani din Hunedoara. Ajunsesem pe la Piticii Corvinului, cochetasem cu ei un pic. Şi după aceea părinţii mei s-au mutat în Oltenia. Am venit la Sadu în Gorj, şi acolo în orăşel toată lumea ştia şi te vedea. Eram în echipa şcolii şi mă duceam să văd echipa mare jucând. Şi i-a strâns antrenorul pe toţi la mijlocul terenului, iar eu voiam să aud, eram curios ce le spune. Şi am luat-o uşor să mă duc spre ei. Şi ajunsesem pe la jumătatea drumului, când antrenorul s-a uitat la mine şi îmi zice "băi Ţicleanule, de mâine să vii la antrenament". Eu am îngheţat. Mi-a zis pe nume. Eu nu am vorbit niciodată cu el. Am îngăimat ceva de genul să îl întreb pe tata. Şi m-am dus la antrenament, unde nu era chiar antrenament, era un joc, cu echipa din Vulcan. Metalurgistul Sadu contra celor de la Vulcan, în Divizia C. Se juca 4-2-4. Noi aveam un mijlocaş dreapta senzaţional, care făcea mai mult decât trebuie şi l-a enervat pe antrenor. Şi mi-a zis mie să dau drumul la încălzire. Nici nu ştiam să fac încălzire, îţi dai seama. 

Mi-a zis că joc în linie cu Vulcan, care era mijlocaşul nostru stânga. Am intrat vreo 15 minute. Aveam 14 ani. Ultimele 15 minute în prima repriză. Eu, care jucasem cu cei mari deja, ca să evit contactele, ştiam ce se întâmplă dinainte de a veni mingea. Şi am făcut chestia asta, am pasat, am pasat, am pasat. La pauză m-a schimbat. Aveam pe unul, nea Popică, la vreo 40 de ani, care i-a certat pe toţi, că am pierdut meciul. Şi în timpul ăsta apar şi eu acolo, făcusem duş. Şi dă cu ochii de mine şi zice "dacă copilul ăsta joacă aşa, la 19 ani o să joace în echipa naţională". A avut gura aurită, pentru că la 19 ani am ajuns la echipa naţională", a mai spus fostul mijlocaş.