Oțelul Galați se află la trei puncte distanță de ultimul loc din play-off, respectiv la șapte puncte de liderul „U” Cluj.
Oțelul Galați a avut un start de sezon foarte bun, dar parcursul până în a 17-a etapă a Superligii nu a fost pe măsură. Echipa condusă de Dorinel Munteanu a înregistrat 10 partide fără victorie, în toate competițiile, pentru „a sparge gheața” în ultimele secunde ale meciului din ultima etapă disputată, scor 1-0 în deplasare la Farul Constanța.
Chiar dacă tehnicianul oțelarilor a declarat că obiectivul de la începutul stagiunii 2024/2025, accederea în primele șase locuri ale clasamentului, nu mai este asumat de echipă, atacantul Alex Pop afirmă că el și colegii săi încă se gândesc la lupta pentru play-off.
„Sperăm că am pus capăt seriei negative de rezultate. De multe ori în meciurile în care nu am scos rezultatul pe care ni l-am dorit, jocul nu a lăsat de dorit. La Iași am jucat mai mult de o oră în 10 oameni și am făcut un meci foarte bun și altele. Chiar dacă am pierdut puncte, nu toate meciurile au fost jocuri slabe.
(n.r. lupta la play-off) Ne gândim, suntem acolo, aproape, vedem și noi cum decurge campionatul. Cu două victorii legate, ești acolo sus în primele șase, te bați la play-off, cu două înfrângeri ești jos. Noi suntem acolo, ne mai trebuie puțin și intrăm și noi în luptă.
Suntem optimiști, mai ales după ultimul joc foarte bun de la Farul. Acum mergem cu încredere, așteptăm meciul cu FCSB. Sper că se va repeta povestea din tur. Am făcut și atunci un meci foarte bun și acum sper că ne-au prins iar într-o pantă ascendentă. Sper să obținem victoria”, a declarat Pop, pentru orangesport.ro.
Luând în calcul duelul strâns din actualul sezon al competiției interne de fotbal din țara noastră, rămâne de văzut ce echipe vor reuși să acceadă în play-off-ul Superligii.
Următorul duel al gălățenilor este programat luni, 2 decembrie, de la ora 20:30. Oțelul primește vizita FCSB-ului, într-un meci din a 18-a etapă a Superligii.
În meciul tur, elevii lui Dorinel Munteanu au reușit să obțină victoria în fața campioanei en-titre, scor 2-0, pe Arena Națională din Capitală.
1. „U” Cluj - 17 meciuri, 8 victorii, 6 egaluri, 3 înfrângeri, 25:14 golaveraj, 30 puncte
2. Universitatea Craiova - 17 meciuri, 7 victorii, 7 egaluri, 3 înfrângeri, 28:17 golaveraj, 28 puncte
3. CFR Cluj - 17 meciuri, 8 victorii, 4 egaluri, 5 înfrângeri, 30:20 golaveraj, 28 puncte
4. Dinamo București - 17 meciuri, 7 victorii, 7 egaluri, 3 înfrângeri, 26:18 golaveraj, 28 punte
5. FCSB - 17 meciuri, 7 victorii, 6 egaluri, 4 înfrângeri, 23:18 golaveraj, 27 puncte
6. Petrolul Ploiești - 17 meciuri, 7 victorii, 6 egaluri, 4 înfrângeri, 23:18 golaveraj, 27 puncte
7. Sepsi Sf. Gheorghe - 17 meciuri, 7 victorii, 4 egaluri, 6 înfrângeri, 26:24 golaveraj, 25 puncte
8. Rapid București - 17 meciuri, 7 victorii, 5 egaluri, 5 înfrângeri, 21:16 golaveraj, 24 puncte
9. Oțelul Galați - 17 meciuri, 5 victorii, 8 egaluri, 4 înfrângeri, 13:12 golaveraj, 23 puncte
10. Poli Iași - 16 meciuri, 5 victorii, 5 egaluri, 6 înfrângeri, 18:24 golaveraj, 20 puncte
11. Farul Constanța - 17 meciuri, 5 victorii, 5 egaluri, 7 înfrângeri, 17:24 golaveraj, 20 puncte
12. UTA Arad - 17 meciuri, 4 victorii, 6 egaluri, 7 înfrângeri, 15:19 golaveraj, 18 puncte
13. Unirea Slobozia - 17 meciuri, 4 victorii, 6 egaluri, 7 înfrângeri, 14:23 golaveraj, 18 puncte
14. FC Botoșani - 17 meciuri, 4 victorii, 5 egaluri, 8 înfrângeri, 15:23 golaveraj, 17 puncte
15. FC Hermannstadt - 17 meciuri, 3 victorii, 6 egaluri, 8 înfrângeri, 19:30 golaveraj, 15 puncte
16. Gloria Buzău - 17 meciuri, 3 victorii, 4 egaluri, 10 înfrângeri, 16:28 golaveraj, 13 puncte